Când ţi-ai furat ultima oară căciula?

Astăzi e încă o dată  ziua mea.   Douăzeci şi patru de ore bătute pe muchie în care să mă bucur că m-am născut. Chiar dacă lumea este ieşită din ţâţâni. Chiar dacă oamenii sunt mai străini de ei înşişi, chiar dacă eu fac şi gesturi care nu ar merita făcute şi refuz să împlinesc altele, care ar merita înfăpuite. E o zi în care mulţumesc pentru lucruri care scapă de multe ori privirii mele. Sau de obicei doar îmi întorc ochii de la ele. Poate că e un exerciţiu bun, să mă bucur şi atunci când mi se pare că nu prea găsesc motive de bucurie în jurul meu. În mine însumi.

Am primit telefoane, am glumit cu oamenii care şi-au adus aminte că şi eu port numele unuia dintre arhangheli. Sunt daruri care m-au făcut să mă bucur de mica primăvară care a revenit după frig şi cerul întunecat. Am primit şi alte daruri. Nu le povestesc pe toate, pentru că aşa sunt eu , mai tăcut şi mai ascuns. Unul dintre ele este chiar prezenţa voastră aici. Vă mulţumesc şi azi şi în restul zilelor. Altul este povestea care a sosit tot cu un porumbel călător. V-o dăruiesc şi eu vouă.

“Cunosc pe cineva care îşi aminteşte foarte bine o călătorie cu metroul. Era chiar în ultima zi a anului trecut. Obosită, încărcată cu pachete, pacheţele şi tot felul de sacoşe, femeia s-a bucurat să prindă un loc liber într-un vagon care încetul cu încetul a rămas aproape gol. Lumina slabă din compartiment, legănatul uşurel şi glasul protector care anunţa staţiile au făcut-o să aţipească.

Deodată femeia s-a trezit. A aruncat o privire buimacă în jur. Nu mai erau decât ea şi, chiar pe bancheta din faţă, un cerşetor care, culmea! purta căciula ei şi dormea cu un aer inocent.  Asta i s-a părut de-a dreptul sfidător! Femeia s-a gândit:  să-l trezească şi să-şi ceară căciula? Poate devine violent, poate îi râde în faţă şi neagă că i-ar fi furat-o, poate nici nu vrea să-i răspundă… n-avea cine s-o ajute, la următoarea trebuia să coboare, aşa că păgubaşa şi-a luat inima în dinţi, s-a apropiat de cerşetor şi cu o clipă înainte să se deschidă uşile metroului, i-a smuls căciula de pe cap şi pe-aci ţi-e drumul!

Când a intrat în liftul blocului ei, femeia încă zâmbea. Era satisfăcută de soluţia inteligentă pe care o alesese pentru a-şi recupera obiectul. O privire în oglindă însă, a fost de ajuns ca să-i îngheţe surâsul pe buze. În gluga paltonului era căciula care îi alunecase în timp ce aţipise, iar pe cap avea alta, identică, furată de la cerşetorul adormit.

Dumnezeu are mult umor.  Iar glumele sale nu sunt niciodată gratuite. O simplă confuzie, un gest, o situaţie în care ajunge fără veste pot spune despre viaţa noastră mai mult decât orice declaraţie de intenţie. Din păcate vorbim de trei ori mai mult decât ascultăm, deşi avem două urechi şi o singură gură. Cerem semne şi desluşiri. De câte ori nu strigăm însă după răspuns în timp ce ne astupăm mai temeinic urechile… O vorbă celebră spune: Oamenii se împiedică adesea de Adevăr, dar se ridică şi pleacă mai departe.

Tu când ţi-ai furat ultima oară căciula?”