Azi e mâine de care te-ai îngrijorat ieri

Douăzeci şi patru de ore. Le ai. Eu le am. Fiecare om din blogosferă are 24 de ore pe zi. Fiecare om din lume. Nici cu bani nu putem cumpăra mai mult. Suntem perfect egali din punctul acesta de vedere. Deşi oamenii se plâng adesea: „Nu am timp!” sau „Aş vrea să am timp să fac cutare sau cutare lucru!”

Îţi spun un secret. Toată lumea are timp, dar oamenii aleg să-l folosească diferit. Deseori tocmai cei care se plâng  mai mult că n-au timp îl risipesc cu seninătate. Cum l-am putea folosi mai înţelept? Nu cred că e un talent înnăscut. E o pricepere pe care o cultivăm din momentul în care ne dăm seama de valoarea reală a timpului. Care e această valoare reală? Nu mă întreba pe mine. Şi eu caut.

“Ca să înţelegi ce valoare au 9 luni întreabă o mamă care tocmai a născut un copil.

Ca să înţelegi valoarea unei luni întrebă o mamă care şi-a pierdut bebeluşul născut prematur.

Ca să înţelegi valoarea unei săptămâni întreabă redactorul şef al unei reviste care apare în fiecare sâmbătă.

Ca să înţelegi valoarea unei ore întreabă un îndrăgostit a cărui iubită întârzie la întâlnire.

Ca să înţelegi valoarea unui minut întreabă pe cineva care tocmai a pierdut trenul sau avionul.

Ca să înţelegi valoarea unei secunde întreabă un om care a supravieţuit unui accident teribil.

Ca să înţelegi valoare unei sutimi de secundă întreabă un sportiv care a câştigat medalia de argint la Olimpiadă.”

Răspunsurile acestor oameni pot arăta cât preţuieşte cu adevărat timpul. Însă ce alegem să facem cu propriul nostru timp suntem singurii în măsură să răspundem.

Restul e treaba noastră şi durează toată viaţa

Un băieţel de clasa a doua a fost întrebat la ora de religie:

- Poţi să-mi spui cine te-a creat?

Copilul a rămas un pic pe gânduri, apoi a răspuns privindu-l pe preot în ochi:

- Dumnezeu a făcut o parte din mine.

- Cum adică … o parte din tine? a întrebat preotul.

- Păi, l-a lămurit băieţelul, Dumnezeu m-a făcut mic. Iar eu am crescut restul din mine.

Acel copil a înţeles cu adevărat – să creştem restul din noi e treaba noastră şi durează toată viaţa.

Ce-şi face omul cu mâna lui…

Porumbeii călători nu au nevoie de sanie. Şi nici nu aduc daruri cu sacul. Ei vin cu scrisori care luminează ca un brad de Crăciun. Cred că le-am căzut cu tronc, pentru că iar au trecut pe la mine şi mi-au lăsat o seamă de cuvinte.

“Am auzit o poveste pe care ard de nerăbdare să v-o spun. Un tâmplar mai avea vreo doi ani până la pensie, dar s-a hotărât să nu mai aştepte. I-a spus patronului că vrea să  plece din construcţii şi să ducă o viaţă mai liniştită, împreună cu familia în care tocmai i s-a născut un nepoţel. O să piardă nişte bani, desigur, dar vrea neapărat să se pensioneze mai devreme. Iar de descurcat o să se descurce cumva.

Patronului i-a părut  rău că un meseriaş bun este pe picior de plecare. L-a întrebat dacă ar putea să mai ridice măcar o casă, aşa, ca o favoare personală. Meşterul a acceptat, însă cu timpul s-a văzut că nu-i stătea gândul la muncă. A angajat lucrători de mâna a doua şi a folosit materiale de proastă calitate. d nu tocmai strălucit de a pune punct carierei sale.

Când meşterul şi-a terminat treaba, patronul a venit să inspecteze clădirea făcută de în dorul lelii. Nu i-a adresat însă nici un reproş. I-a întins cheia uşii de la intrare şi i-a spus: „Aceasta este casa ta, este darul meu pentru tine!” Îţi dai seama ce şoc! Sigur, dacă meşterul ar fi ştiut că-şi construieşte propria locuinţă ar fi muncit altfel. Dar acum trebuia să trăiască într-un cămin în care totul era anapoda.

Povestea asta m-a pus  pe gânduri. Mi-am dat seama că mulţi îşi construiesc neatent, neglijent propriul destin, mai degrabă reacţionând decât acţionând, făcând totul la minima rezistenţă. Nici măcar în situaţiile importante oamenii nu fac tot ce pot ei mai bine. Iar apoi privesc şocaţi conjuncturile pe care le-au creat şi se miră că sunt obligaţi să locuiască exact în casa pe care şi-au făcut-o de mântuială. Cine îşi dă seama  cum stau lucrurile poate pur şi simplu să acţioneze altfel.

Gândeşte-te că eşti chiar un constructor. Gândeşte-te la propria ta casă. În fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură, ridici un perete. Construieşte cu înţelepciune. Este viaţa pe care o ai acum de modelat. Chiar dacă ţi-ar mai fi rămas de trăit o singură zi, ultimele 24 de ore merită trăite regeşte, cu infinită demnitate. Ştii ce scrie pe plăcuţa fixată chiar pe peretele din faţă al acestei case? „Viaţa este ceea ce ridici cu propriile tale mâini.” Nici că se poate mai clar. Viaţa pe care o trăim azi este rodul atitudinilor, faptelor şi alegerilor pe care le-am făcut în trecut. Ziua de mâine este rezultatul atitudinilor şi alegerilor pe care le facem astăzi.”

Senzualitate, numele tău este “femeie”

Mic manual de miracole

Porumbeii călători care îmi aduc mie tot felul de misive nu se lasă impresionaţi de zăpezi. Sunt un fel de acrobaţi care alunecă pe şuvoaiele de ninsoare aşa cum se slujesc delfinii de curenţii oceanici. În noaptea asta am primit de la ei o scrisoare ce a cutreierat şi prin alte case. E bine, înseamnă că şi fără să ne cunoaştem, toţi cei care citim aceste vorbe ne întâlnim la o răscruce de suflet. Iată-le:

Când spui „Te rog”, „Mulţumesc”, „Sărut-mâna pentru masă”, „Bună ziua”, „La revedere”, oamenii din Măţău îţi răspund: „Să crezi!”. Ca şi cum în situaţii diferite se potriveşte una şi aceeaşi formulă de întâmpinare, de încurajare, de încuviinţare.

Nu ştiu cât de vechi este printre localnici felul acesta de a vorbi. Ştiu că în cele trei zile cât am fost acolo l-am auzit foarte des. Este un sat în care electricitatea a pătruns demult, vezi şi antene parabolice pe acoperişuri, şi autoturisme prin curţile largi, şi telefoane mobile de ultimă generaţie. Aşadar binefacerile tehnologiei moderne sunt prezente, iar felul de a gândi al acestor oameni este o alegere, nu naivitatea celor ce ignoră explicaţiile unei ştiinţe care a cam jefuit universul de zei.

E o localitate aşezată pe coamele dealurilor, cu livezi de meri şi pâlcuri de mesteceni tremurători. Oamenii îţi spun „Să crezi!” în loc de salut şi nu contează dacă eşti vecinul lor sau doar un străin în trecere. Rostesc „Să crezi!” cu aerul că te cunosc dintotdeauna şi te-ai întâlnit anume cu ei, în acea răscruce de drum, în acea curte, în acea după-amiază transparentă de iarnă. Atunci când străbăteau Roma aclamaţi de mulţime, împăraţii aveau în carul triumfal un slujitor care le şoptea la ureche „Memento mori!” Oamenii pe care i-am cunoscut la Măţău nu au vreo slujbă imperială, ei îţi spun „Să crezi!”  ca pe un „Aminteşte-ţi să fii viu cu adevărat”.

Nu este doar un îndemn pentru călătorul care se află prin părţile locului, este declaraţia lor de apartenenţă la starea de sacru, cea care face posibilă ivirea miracolelor. „Să crezi” este o matrice a minunilor la care ai şansa să fii părtaş. Minuni care se petrec pentru că te bazezi pe ele. Pentru că te deschizi către ele şi le chemi chiar prin forţa credinţei tale.

Poate nu vei ajunge niciodată în aşezarea aceasta de pe coama dealurilor, cu livezi şi pâlcuri de mesteceni tremurători. Poate că nu vei întâlni oamenii care ţi se adresează cu aceeaşi unică formulă de întâmpinare, de încurajare, de încuviinţare. Poate că nici nu este nevoie să baţi atâta cale. Fii pur şi simplu atent în jurul tău, totul pulsează de viaţă, totul e impregnat de prezenţa Lui, totul te îndeamnă „Să crezi!”

Aveţi de gând să mă omorâţi?

Aţi putea, la o adică, pule sla(b)ve de GRU ori FSB, KGB, NKVD, CEKA sau cum v-o chema dracii din iad. O sa mor ca un latin pletos. Si o sa ma razbune cineva de la Tel-Aviv sau NY. N-o sa puneţi mâna pe Romania! N-aveţi cum. Sunteţi rasă inferioară. Ghinion: v-aţi nascut la Moscova, nu la Sankt Petersburg. În nici un caz la Roma sau Sarmizegetusa.

Credeţi că degeaba românii  iubesc America, CIA-ul, Mossad-ul şi vă urăsc pe voi, hoţi de ţări? Credeţi că stăm în gazul vostru?

Ete, NEXAM!

Chitarile clasice vor fi în continuare făcute în Spania, pianele în Germania sau Austria, chitările electrice în Anglia şi SUA. Tot în SUA sunt facute si F-22 Raptor, din cauza cărora faceţi pe voi de frică, prabuşind Sukhoi-uri la demonstraţii aviatice în Ukraina… Iar pe Luna n-aţi avut ocazia sa faceţi vreun pas mare pentru omenire….

Eventually, bad news to ya.  Basescu is not to be President.

P.S.  Degeaba imi atacati blog-ul.

Simona senzuaaaaallll hihi

Ii doresc sa aiba parte numai de cioace de 3,14 toata viata. Nu de alta, dar sa cadreze cu IQ-ul…