Pe patul de moarte, Popescu e înconjurat de toată familia şi, cu glas sleit, spune:

– Ehei, când aveam eu vreo 20 de ani, ce mă mai distram… Curve, beţii, scandaluri… Şi-mi zicea tata: bă băiatule, potoleşte-te, ia-ţi un serviciu, fă-ţi şi tu o familie, să aibă şi ţie cine-ţi da un
pahar de apă pe patul de moarte.

Dar nu m-am potolit.Şi pe la 30 de ani, ce mă mai distram… Curve şi mai multe, beţii şi mai mari…

Mi-am luat nevastă.

Nevasta trebuia ţinută cu bani, a trebuit să muncesc mai mult. Au apărut copiii, a trebuit să muncesc şi mai mult, să-i duc la şcoală, să le dau tot ce le trebuie. N-am mai ştiut ce-i aia o beţie, n-am mai ştiut ce-i aia o curvă. Pe urmă au venit nepoţii.

Am tras şi pentru ei cât am putut, că deh, să aibă cine-mi da un pahar de apă pe patul de moarte… Şi uite că acuşica mor şi…

– Şi, şi?, întreabă rudele strânse buluc la capul muribundului.

– … şi-n puii mei, zice Popescu amărât, NU MI- E SETE !