Dădea Vasile în cal, într-o veselie, întorcându-se de la munca de la ogor. Şi tot dădea.

La un moment dat, calul se opreşte şi glăsuie: „Bă Vasile! Ce pula mea tot dai aşa în mine? Crezi că eu nu-s fiinţă? N-am carne pe mine, cu terminaţii nervoase? Mă doare, boule! Că eu nu-s vită, ca tine!”

Vasile se spaimă cumplit şi o ia la fugă pe câmp. Gâfâind, încă buimac de vorbirea calului, cade răpus. Se aude zgomot de alergătură. Câinele, cu părul sculat. „Să moară mama, Vasile! Ce m-am speriat când a început calul sa vorbească!”

Anunțuri