Era prin 85 toamna. Frate-miu, Bogdan, împreună cu Vasile, coleg de clasă, dă, peste ştiinţa capului meu, să se care în State, via Dunăre, Iugoslavia. Mie mi s-a livrat varianta „sunt în vizită la ţară, la o colegă-gagică”… Era licean, clasa a unşpea, avea voie. O măslină, un pahar de vin zece, o damigeana – ce contează la 17 -18 ani?…

Aşadar, ego, liniştit acasă, mă pregăteam, însoţit de tata, să mă duc la Ploieşti, la admitere de toamnă Petrol şi Gaze, ratatul de mine. Sau fericitul, pentru că dacă nu ratam să dau examenul în vară, că nu-mi făcusem vizita medicală, eram admis la Politehnica din Piteşti, ratând Cultura deja înstăpânita (dar ce făceai pe vremea aia cu Universitatea?  Mai bine doctor sau inginer, hotărî mama, sfidând biblioteca; nu puteam fi doctor, că era greu, dar inginer părea la mai îndemână…  S-a schimbat ceva şi nu ştiu eu?…) Am ratat şi ingineria, oricum, de orice sorginte ar fi fost ea, pentru a fi primul pe lista admişilor la Filosofie in 1991. Neah!

Aşadar, să revin la Bubu (frate-miu, 1, 82, 120 kg, ras în cap şi purtător de costum de camuflaj, în zilele noastre). Plănuise pe hartă, împreună cu colegul Vasile, toată tărăşenia. Mai întâi vizită la Herculane. Apoi escapadă la Orşova, la cumpărat un T-shirt. Apoi drum înapoi, cu coborâre în staţia Şimian, cea mai aproape de apă. Urma Italia. Într-un final, Statuia Libertăţii. Da!

De aici încep copilărismele. După frig crâncen pe munţi, lângă Herculane – era 5 dimineaţa – traversează Orşova şi se urcă în tren. Coboară la Şimian, cu tot cu labe de înotat şi „tubermane” de respirat. Ca nişte copii!

Bineînţeles, nici n-au coborât bine din tren că i-au şi săltat „băeţii”. „Unde fugeaţi măh, tu-vă muma-n cur?” „Uite şi noi, p-aici, voiam să facem o baie în Dunăre, dar avem bilet până la Piteşti, înapoi…”

Hai la pichet!

(Am uitat să menţionez, exista o a treia persoana… Vărul lui Vasile, mai de la ţară… Am zis tot? Omul nu era în stare să arate România pe harta lumii, darămite S.U.A., însă dispunea de resurse de înotător: era bun la trecut de fluviu, în caz de cârcel…)

Îi împart „băeţii” în trei comisii de interogatoriu. Frate-miu, tipic, îi face din vorbe. Păi am fost să-mi iau un tricou, l-am luat de acolo (boii aprobau din cap, să nu pară boi, că ştiau şi ei locul de şpagă…). Apoi ni s-a făcut cald (ăia erau oricum transpiraţi, deci aprobau), aşa că am tras la apă. Hmm, Hmmm, dar… priviri nedumerite. Pare-se, în altă cameră, Vasile se descurca la fel de potrivit.

Nu însă şi Vărul, care dă pe goarnă totul la prima încruntare. America.

Urmează confruntarea. Şi replica de o genialitate stupidă a Vărului: „Păi cum mă Vasile? – n-ai zis tu că plecăm în America??”

Bubu simţi atunci că beregata e făcută pentru a fi luată scurt, din harşt. Era prea târziu…

Urmează trecerea la tuns zero, celulă, ţambal, pulane-n capul abia tuns. Şi trafic de teroare psihologică. „Ehe! Noi acu de-abia vă mângâiem. Să vedeţi voi când vine tov. Maior Vieru de la Comandament! Mama voastră de legionari!” Şi dă-i…

A doua zi se aude zvon la urechi speriate: uşi deschise şi închise abrupt, „Să Trăiţi!”-uri multe, fără număr. Şi o voce încrâncenat beată, hârşâită: „Unde mi-e, băh, americanii?! Io-te-i măh…”

Zbang! Ia de-aici! „Ce credeaţi băh? Că umblă acolo câinii cu colaci în coadă? ‘Raţi ai dracu să fiţi!…”

Urmează încă două zile de bătaie şi de „persuasiune” psihologică, cică să-i facă să „mărturisească” ce era scris pe toate zidurile, ca e mai bine în America decât în România. Canci. Cel puţin frate-miu şi Vasile se descurcau. Boul de Văr nici măcar nu mai era întrebat de te miri ce. Îl mirosiseră şi miliţienii că e prost… P-ăla îl cafteau gratis, râzând…

Bubu e întrebat, aproape firesc, ce sport face. Canotaj, şi jur că e adevărat. Răspunsul lui a provocat câteva secunde de tăcere profundă. Şi o replică: „Dacă-l scăpam p-ăsta-n apă…”

În dubă, spre Tribunalul de la Caransebeş, avocatul din oficiu, timid dar isteţ, le suflă la ureche să nu recunoască nimic, s-o bage pe-aia cu bătaia etc. E ca noi, gândea Bubu…

La tribunal o ţin bine. Judecătorul zâmbeşte. Vieru fierbe. Hai! La gară şi-n tren!

Miliţianul îi urcă în tren, după ce vorbeşte cu naşul (al dreaq Stat – nici măcar n-a luat bilete: tot cu naşu’…) Ăla le zice: vă iau in tren, dar sa nu vă văd: staţi în veceu!

Până la Craiova apare un supra-naş. Chiar la Craiova îi şi dă jos, pe mâna miliţiei. Erau raşi în cap, murdari, bătuţi, automat infractori. La interogatoriu!

Bubu deschide, cu albul, pe faza cu Dinamo-Steaua: „Ne-au bătut ăia de la Armată, grănicerii – cică voiam să fugim, şi, nene, că te văd om bun, ne-au furat şi tricourile alea cu Dinamo de le cumpărasem în Orşova!”

Miliţianul e mişcat. „Ai dreaq ăştia de la Armata, futu-i în gură de stelişti!”

Totuşi verifică. Sună la mama acasă (mama era disperată, plângea, dar tot avea limbaj educat). „Sărumâna Doamnă, da, da, acum îi urc în tren. Sărumâna!” Băiat bun, nenea miliţianul. Le dă şi apă.

Bubu, Vasile şi imbecilul ataşat ajung acasă. Vai de ei, dar acasă!

#################

Ego, fratele lui Bubu, adaug – Timing paralel. Până să plec la Ploieşti cu tata, ţââââârrrrr la uşă. Eu în dormitor, cu nasul îngropat la ecuaţii de gradul doi, la îngrăşatul porcului în ajun de examen. Tata deschide. Îl aud spunând „Să trăiţi!”… Naşpa, că tata nu are asta în vocabular. „Maior Gămălie (de fapt, era căpitan…), de la Securitatea Statului… Aveţi un băiat, Bogdan? (Bubu)”.

-Da.

-Unde este?

-La o prietenă, cred – aşa ştiu de la Gabi, fratele lui – GABI! VINO-NCOACE!

În pijama, mă mişc înspre sufragerie.

„A fost capturat la graniţa cu Iugoslavia – încerca să fugă…”

Tata se lasă adânc pe spate, în fotoliu. Eu stau în picioare. Gămălie, slab, înalt, ţigănos, se ciolăneşte picior peste picior, cu ţigara in mână. Costum alb-bej. Mai lipsea o goarna în cur ca să vezi că e securist.

Era la control, cât pricepuse el din cele trei fraze de psihologie buchisite la şcoala de securişti:

„Cineva d-aci tre’ să ştie de treaba asta…” Şi se uită lung la mine.

Eu tremur din ambele picioare, pijamalate, şi par că mint, deşi spun adevărul adevărat: HABAR N-AVEAM!

Tata se vaită – of, secretar de partid pe secţie, la combinat, l-am crescut bine, nu i-a lipsit nimic etc.

„Ştim. Şi văd că aşa e” (Gămălie se uita lung la bibliotecă – a mai văzut aşa ceva numai la „dujmanii boborului”).

„O să vă chemăm, când vine acasă…”, încheie Gămălie şi stinge ţigara. Iese. Tata e zombie. „Numai mă-ta e de vină, că v-a înnebunit cu Europa Liberă!” Tac. Dar în sinea mea tremur pentru Bubu.

Ajung la Ploieşti, cu tata, sub tensiune. Nexam lux de hotel – tata aparţine clasei muncitoare şi se orientează spre un cămin de nefamilişti. Ne primeşte unul într-o cameră, amabil. Tata, la fel de amabil, oferă simbolic un cadou petrochimist: sacoşe de plastic manufacturate, specialitatea combinatului la negru amărăştean. Dacă văzu aşa bunăvoinţă, gazda scotoci cu dexteritate sub pat şi scoase din poignee ce se producea şi fura la ei: o maşină de tocat…

Apăru şi sticla aia, şi se puseră pe depănat amintiri din cartea muncii. Omul lucrase şi el în petrochimie, iar tata îl întreabă ce-a fost cu bubuiala aia de-acu doi ani.

„Şefule, chiar atunci a bubuit sfera aia, când eram în schimb! Şi ne-a luat pe toţi să ajutăm pompierii, că se încingea un al doilea rezervor. M-am uitat pe jos, şi uite-aşa bucăţi de fier, cioburi cu grosimea de 20 de cm. Le-am zis să cheme pe mamele lor să stingă. Am fugit, că ţin la viaţă!”

Termin cu examenul şi ne întoarcem acasă. Tata sunase înainte, aflase că Bubu a venit. Avea chef să-l altoiască temeinic…

Intrăm.

„Unde e?” – întreabă tata, sec. „Bogdan!…” – strigă mama cu voce stinsă. Bubu răsare din dormitor, ras în cap, cu răni pe chelie, spăşit…

Tata devine plastilină. „Băi, cretinule, să nu mai faci!” – zice cu ultima fărâmă de fermitate părintească, lipsit de convingere. Şi îl ia în braţe. Tata…

Eu abia aşteptam povestea, că noi eram „Fraţii Brothers” în cartier. La o adică, eram şi jignit. Cum, bă, cu Vasile şi nu cu mine? Rău mi-ar fi stat în State?

Dar avea logică. Mă protejase. Mai întâi, eu înot ca toporul la fund. Apoi, să rămână unul şi la mama acasă. Mai ales dacă – Doamne fereşte! –  nimereşte vreun grănicer glonţul nefericit.

Prima propoziţie a lui Bubu a fost memorabilă: „Gabi… Ăia chiar există!”

Se referea la securiştii pe care îi ştiam doar de la Europa Liberă…

Şi dă-i şi povesteşte pe-ndelete…

######################

Urmează o vizită la Secu. Cum ar veni, confruntarea Bubu- Gămălie, în deplasare, la clădirea cu antene multe. Gămălie se simte stăpân. Chiar şi inteligent. Bubu se dă copil timid, înghiţind sictirul care ar fi erupt altminteri în două înjurături şi o flegmă consistentă ca omleta. La limită, dacă îi dădea ciolănosului o palmă, trebuia să-l ducă şi la spital, sub braţ.

„Ia zi bă! Ce mai zice la Şopârliţa?”

„Unde? Ştiţi, n-am auzit…”

„Europa Liberă, bă!”

„De asta am auzit”

„Acolo unde asculţi tu pe ăla de face politică seara, la „Metronom”, cum naiba îl cheamă…” (idiotul de căpitan confunda şi emisiunile: N.C. Munteanu, respectiv Radu Teodoru…)

„Nu ascult – eu sunt utecist…”

„Bine bă, ieşi naibii afară, dar vezi că suntem cu ochii pă tine!”

Ultimul episod, la liceu. Cică să se facă incriminarea publică, pe linie de UTC. „Iată lupii urâţi şi fioroşi: Bubu şi Vasile!” Directorul adjunct primise deja un telefon de la „băeţi” – n-o faceţi cu tam-tam, că exemplul negativ poate părea pozitiv… Dar ciocănitoarea de la UTC voia spectacol, să se bage în seamă, să bifeze la carieră. „Să adunăm toţi elevii, pe terenul de sport, să-i vadă pe nenorociţi!” „Tovarăşă…, ştiţi…, am fost sunat…(tuşeşte discret – semnal imediat desluşit). „Bine – atunci doar în faţa clasei… Dar măcar să vorbesc cu ei acum, să înţeleg şi eu. Ia spuneţi, mă copii, bagabonţii naibii, de ce-aţi vrut voi să fugiţi?!”

Bubu se uita la Vasile şi Vasile se uita la Bubu: se abţineau să nu pufnească în râs… Ideea era următoarea: pai, n-am zis noi asta la ăia de ne rupeau în bătaie, şi te aştepţi să-ţi zicem ţie, pupăză proastă???

Acum, Bubu are un singur regret – acela că mama şi tata s-au străduit ulterior, apelând la relaţii, să-i şteargă dosarul. I-au şters dreptul la dizidenţă…

Felix-Gabriel Lefter

Anunțuri