Terapia prin nesimţire e similară anesteziei prin durere. În cazul ultimei, leşini de durere, pur şi simplu, căci Dumnezeu, prin natură, a prevăzut oroarea umană. La nivel politic însă, nu te operează pe trup (deşi, dacă stau să mă gândesc bine, nu e departe…) Te operează la conştiinţă, la simţire, la raţiune, pe sistem de picătură chinezească. Ajungi să te întrebi de ce dreaq de proşti îşi dau ăia mai parlamentari din Germania demisia dacă au fost surprinşi de vreun paparazzi trăgând o flegmă sau suflându-şi nasul cu mâna pe asfaltul impecabil  (acel asfalt mai ieftin ca la noi, dar impecabil, pentru care iarna e ca vara şi viceversa). Dacă, dacă se întâmpla asta!

Mai pe la noi ameţeşti de atâtea minciuni şi nesimţiri, până la a ajunge să fii, să devii tu însuţi imun de nesimţit, nesimţitor anesteziat. Te mai salvezi prin băşcălie, arma secretă tradiţională… Dar ce te faci când nu mai e de râs. Oboseşte şi hazul de necaz. E semn rău. Ai obosit ca om. Eşti ca un cobai orizontal, resemnat.

Să vină cineva la mine şi să-mi zică să nu fac moarte de om dacă îi am la mână 20 de secunde p-ăştia. Nu răspund de faptele mele. Am fost anesteziat prin nesimţire educativ-contagioasă!

Anunțuri