Aşez aici, didactic, un text al unui autor pe care nu-l iubesc în mod deosebit, în primul rând pentru că a fost marxist, apoi pentru că a negat shoah-ul. Dar textul este bun, plin de nerv (francezii au talentul ăsta), şi mai ales „adevărat”. Autorul este Roger Garaudy. Îl preiau din unul dintre manualele de Filosofie pe care le-am preferat ca profesor de liceu (Vergez -Huisman, Humanitas, 1995).
„Un om a fost strivit ieri de trenul 131, pe linia 3, în staţia de metrou Saint-Lazare (…) Acest om avea douăzeci şi nouă de ani. Ieri Bernard umbla la capătul peronului în lung şi în lat; el i-a dat la o parte pe călători, s-a aplecat pentru a vedea luminile locomotivei şi s-a aruncat pe şine, cu picioarele lipite şi braţele strânse în lungul corpului, ca un scufundător. Cu amândouă picioarele tăiate, cu faţa arsă, a murit pe loc. De acum nu va mai da ocol colţului străzii Ordener, acolo unde, când era copil mic, descoperea jocul cu bile şi de-a prinselea; nu va mai urca scara îngustă mirosind a prăjeală şi a closet; nu va mai citi, sprijinit pe maşina de gătit cu gaz de sub lucarna bucătăriei, ofertele de serviciu din Parisiene Libere. Învăţase meseria tatălui său: croitor la confecţii; de cinci luni este şomer: mică publicitate, scări, refuzuri brutale… şi apoi hainele sale au devenit atât de zdrenţăroase că nici nu mai îndrăznea să iasă cu ele. Aţi stat zile întregi în pat cu sentimentul că nu mai aveţi chip de om într-o lume care refuză mâinele dv.? Bernard auzea din bucătăria aflată dincolo de peretele subţire, zgomot de cratiţe: de când a ajuns şomer trăieşte pe spinarea mamei lui; a ieşit încă o dată; la uzină nu l-au angajat ca salahor pentru că e prea slab; la birou, un şef de serviciu s-a uitat batjocoritor la pantofii săi găuriţi: nu e de lucru. În ziua următoare, la şapte dimineaţa, s-a strecurat în metroul Saint-Lazare la ora când lumea pleacă la serviciu. Toţi sunt robii timpului, preocupaţi de treburile lor. El este liber, poate să meargă la muzeu sau la florile din parcuri, e liber să se gândească la fizica lui Einstein sau la Concepţia imaculată. Pentru moment, el se simte mai ales liber să aleagă între robinetul de gaz metan şi trenul de metrou.
E ora şapte dimineaţa. Începe ziua unui om liber: Un om a fost strivit de trenul 131. Bernard, un om liber între oameni liberi, a fost strivit de această libertate.”
un link cu substanta:
http://www.compania.ro/blog/?p=1949
Capitalismul asta ofera :libertate(inclusiv de a alege cum sa te omori).
Socialismul asta ofera:sclavie+siguranta zilei de maine(la pachet una cu cealalta),si consolarea ca toti suntem in aceeasi oala.
Unde (care) @#$%^& e solutia de mijloc?E vreuna?Sau doar pe lumea ailalta?
Da,Bernard era mai liber decat noi.Latul s-a mai strans ,intre timp.
#Bogri
Accentul nu cădea pe sinucidere sau pe libertatea de alege cum s-o faci, ci pe faptul că te poţi simţi inutil dacă eşti mai sensibilos.În ce mă priveşte, evit asta băgându-mi picioarele. Altfel, da, sunt şi eu sensibilos. Dar menţin o graniţă.
Recunosc – dacă nu credeam în Dumnezeu, mă sinucideam. În umanitate nu cred, aşa cum credea ca un idiot Garaudy.
e dur sa fi somer, e dur sa nu ai de lucru, e dur sa sti ca poate niciodata nu o sa mai ai sanse sa iti gasesti de lucru in bransa.e dur ca pe deasupra sa ai copii, o sotie care nu isi gasesti nici ea de lucru si sa fi inconjurat de prieteni care au impresia ca mai ai si alte surse de venit. but anyway, life is tough! some people can’s stand it.
@Bogdan
Hihi – faceam pariu ca asta o sa zici:)) Dar aici esti doar subiectiv. Textul are substanta lui si e chiar actual.
In rest, imi asum toate vinile. Mai putin insinuarea ca nu vreau sa muncesc. Poate ca mi-am ales o „meserie” care nu e la propriu o meserie, vorba lu’ frate-miu… Am dificultati la a strange un surub, la urma urmei.
Ma stradui insa sa adun impreuna cuvinte. Cu putin noroc, voi fi platit dupa moarte.
Textul este ok. Nu am zis nimic despre vreo vina. Tu nu ai nici una. Spun ca doar cu blogurile devii dependent si iti arunci viata reala in fata metroului. Nu am insinuat nimic.
P.S. Trece-ma in testament. Cineva va trebui sa-ti plateasca datoriile.
Bernard era un om liber. Daca ar fi avut internet, si-ar fi facut un blog. Pina sa se gindeasca la robinetul de gaz metan sau la trenul de metrou ar fi devenit batrin si bolnav, traind in cutii de carton preocupat unde sa-si incarce, iar si iar, laptopul. Ultima lui postare: „Ultimul leu l-am dat pentru cinci minute la un internet cafe. Mi-au furat laptopul. Viata mea nu mai are nici un sens. Am descoperit ca nu mai stiu sa fac nimic, ca sint batrin si bolnav. Adio, dragi prieteni virtuali. Nu pot trai in lumea reala.” Bernard chiar era un om liber, numai ca el nu stia asta.
Pingback: Libertatea - Ziarul toateBlogurile.ro