E simplu să zici că ai o detaşare supremă, că omul nu trăieşte numai cu pâine (ceea ce e perfect adevărat). Asta nu te scuteşte însă de un anume tip de responsabilitate inferioară. DOMNUL a lăsat graniţe popoarelor şi le-a lăsat să se cârmuiască singure. A spune că nu trebuie să te ridici şi să stai drept în faţa unei cârmuiri nedrepte nu înseamnă creştinism. Avem cu toţii datoria să condamnăm răul, de oricare sorginte e el. A tace şi a suporta acest rău nu e nici mai mult nici mai puţin decât un acelaşi tip de rău. A-l lăsa pe Băsescu să fure tot, dimpreună cu gaşca, nu înseamnă altceva decât laşitate, lipsă de responsabilitate, prostie. Câtă vreme poţi suporta hoţia pe faţă, tăcând?

Dacă poţi, nu eşti un popor şi îţi meriţi soarta.

Cam ăsta e „poporul” român, acum.

Anunțuri