Sau Putoarea PD-L. Se pişă în capul nostru, pe vieţile noastre, pe suflete, pe inteligenţa noastră, fie cu portocaliu de whisky, fie cu gălbui Martini de borfetă, fie cu alb de apă chioară (că ăla micu, îl ştii, numai apă plată bea…) Nu le e frică de noi, mămăligarii. Nici de Lege: Ei sunt Legea! Sau mai exact, Chiombu.

M-am uitat, dincolo de minciunile şi bâlbele nesimţit de proaste ale „trimişilor” la talk-show-uri (puţea treaba atât de cumplit, încât s-a decis că nu se pot ascunde acum de sticlă), la frica, teroarea care îi stăpânea: nu cumva să recunoască ceea ce toată ţara văzuse – o sfidare a bunului simţ, pe faţă, în faţă. Un post călduţ e mai bun decât orice, mai ales că imediat ce ăsta va dispare, dacă va fi însoţit şi de darea afară din partid, ei vor redeveni ce-au fost şi înainte, nişte neica nimeni. Başca faptul că au şi perspectiva puşcăriei.

Va veni şi ziua când scutierii şi „badigarzii” nu vor mai fi acolo. Unii pedelişti  – cei mai avuţi – se vor ascunde prin vreo insulă, cu frică de Interpol. Alţii vor înfunda pârnaia. Însă o bună parte dintre ei nu vor avea curajul să se lase văzuţi pe stradă, pentru că riscă linşajul. Deja nu mai ies.

PD-L -ul este primul partid care va dispare subit, fără onoare.

Anunțuri