Care stat? Care drept?

Isprava de ieri, de la tropăiala organizată cu ocazia zilei naționale, e doar încă un episod din serialul de mare succes: “Hai să facem țara poștă!”.  Pe scurt, la defilarea/țopăiala/aglomerația militară organizată pentru sărbătorirea zilei naționale, șeful statului ar fi trebuit să primească onorul din partea gărzii, care și ea era tot de onoare. În lipsa lui Băsescu, despre care știm cu toții că era, este și rămâne dus, cel care ar fi trebuit să primească onorul, după toate regulile, ar fi trebuit să fie șeful Senatului. Cum suntem în România și pe aici ne doare la fix 3 centimetri de la intarea în cur de orice fel de reguli, bun simț etc., nu era să ratăm ocazia ca tocmai de ziua națională să ne mai facem puțin de rahat. Așa că garda a prezentat onorul lu’ băiatu’ ăla mic, tâmpit și repezit care își imaginează că e prim ministru. Schimbare intervenită cu 10 minute înainte de începerea manifestării, la solicitarea lui Băsescu- dacă e să ne luăm după Boc. În mod firesc, pe Geoană l-au apucat dracii. Asta e istoria.

Bun. Personal n-am habar de ce i s-a aprins lui Geoană fitilul. Poate e doar un bâzdâc personal și s-a simțit din nou lovit în ambâțul propriu și personal de flacăra mov. Nici nu are importanță. Un lucru e clar. Ordinea de precădere, în căcatul ăsta pe care absolut fără niciun rost ne încăpățânăm să-l mai numim “statul” român, e stabilită de constituție. Există, pe lângă asta, niște prevederi foarte clare, în rânduielile militare, care stabilesc de asemenea cine și în ce ordine poate primi onorul din partea gărzii. Iar aici lucrurile sunt clare: după președinte, urmează președintele Senatului. Punct. Aici nu e loc de “vrea/ nu vrea pula mea”, îmi place/nu-mi place mecla lui Geoană. Mie nu-mi place nici muianul, nici apucăturile, nici familia lui Băsescu. Dar regula spune că el e primul la primit dedicații de la fanfară. Aceeași regulă spune că, după ce o fi el suspendat și demis – eu sper că iute!- urmează președintele Senatului. Care se întâmplă să fie Geoană. Apoi președintele Camerei Deputaților, care se întâmplă să fie o infractoare care ar fi trebuit să fie la pârnaie.

Toată povestea asta ar putea părea lipsită de importanță, în balamucul care se numește România. Nu e deloc așa. Pentru că istoria asta este simptomatică. Arată halul în care a ajuns statul român, importanța pe care o are ordinea de drept. Dar mai ales nesimțirea fără limite a derbedeilor care alcătuiesc actuala putere.

Mai întâi mi se pare de o nesimțire scandaloasă absența lui Bălălău. Care dă cu flit zilei naționale, pen’ că voia să bea o cinzeacă și să tragă aghioase la reuniunea sulii de la Astana. Reuniune care ne interesează fix cât ne interesează ce cârlig folosește Mirel Buduhală când dă la răpitor.  Și la care reuniune tot ce a putut face a fost să deranjeze lumea cu sforăitul și bășinile lui.

Apoi, în lipsa lui, există un text constituțional, o ordinde de drept, care stabilește cine și ce face cu trompeta. Sau ar trebui să existe, dacă am fi un popor sănătos la cap și am da de pământ cu derbedeii ăștia. Pentru că este inadmisibil ca, atunci când pleacă el la futut, la somn sau la biliard, să aibă impresia că stabilește, cariciul lui în locul legii, cine ce să facă. În mintea lui puțină și complet distrusă de alcool, România e proprietatea lui personală, în care el face orice îi străbate lui neuronul.  Pentru povestea de ieri ar trebui suspendat. Și-a făcut fiica subdezvoltată intelectual europarlamentar. Și noi plătim. Și-a pus putoarea personală ministresă, funcție din care rupe banul public la greu. Și noi plătim. Pe la reuniunile importante ia, în numele nostru, flegme în  ochi. Și noi plătim. Împreună cu gașca de derbedei a dus țara în haos, a făcut economia ferfeniță. Și noi plătim. A venit vremea să plătească și el.

Repet, episodul de ieri poate părea lipsit de importanță pe lângă avalanșa de porcării care se revarsă peste țară. Dar descrie perfect nivelul sub-bananier la care am ajuns.

 

///////////////////FGL//////////////////////

Superb!

Întrebarea care rămâne e cât de atrofiate ne sunt boaşele daca nu izbutim să dăm temeinic şi pleonastic cu derbedeii ăştia de pamânt. O apă pişată şi-un pamânt să-i facem!