Nu le-a ajuns că au furat, fură încă, au de gând să fure. Verbul ” a fura” nu are atâtea conjugări cîte furăciuni au Băse şi compania. Nici declinările nu reuşesc să descrie realitatea. Diatezele, poate…

NU NUMAI CĂ NE FURĂ ŞI NE PROSTESC, proştii de ei. Trebuia musai să ne facă şi de râs. Au dat vina pe Parlament, pe instituţii onorabile (Învăţământul, Sănătatea, Internele, Externele, Armata etc. – toate aflate sub guvernare). Şi nici asta nu era deajuns! Trebuia să acuze Franţa şi Germania de „discriminare”, să ne pună în cap primele doua puteri economice europene, tratându-le ca pe obiditele categorii importante „de-acasă”, uşor de fraierit. Ni se distruge viitorul nu numai pe termen scurt şi mediu, ci pe termen lung, dintr-o prostie incalculabilă. Deja îmi era teamă să ies din ţară, ştiind că sunt privit urât. Acum îmi vine să mă ascund şi în ţara mea. Şi aşa o să se resimtă şi copiii, şi pruncii încă nenăscuţi. Iar noi tăcem şi ne scotocim de mărunţiş pentru Crăciun, privind cu inepţie la cum se îmbogăţesc hoţii ăştia.

Mai e puţin şi Transilvania ne va fi ruptă, pentru că maghiarii sunt un popor hotărât (de ce credeţi că Angela Merkel a adăstat doar la Cluj?) Apoi, calul troian al Rusiei ne va înghiţi Moldova toată. Şi toate astea pentru că avem nişte conducători cretini care îşi bat joc de toată istoria noastră şi de tot sângele vărsat pentru ea. Trebuie să-l vărsăm încă odată, la Cotroceni, sub tirul SPP-ului, care a primit un buget mai mare decât al SRI-ului?

Anunțuri