Termenul grecesc, nou-testamentar, este „logos”. Logos înseamnă în genere trei lucruri:

1. Cuvânt

2. Discurs argumentativ

3. Raţiune

Dar, la fel ca şi omul, dotat cu liber arbitru, cuvântul e o sabie cu doua tăişuri: bun sau rău. Nu-i lipseşte însă acea forţă interioară, substanţială, acea forţă care face diferenţa între oameni. Banii (aur, cash, electronici etc.) sunt exterioare omului. Cuvântul e singurul care rosteşte, dă rost adică, dă sens. Numeşte. ” Să fie Lumină” a rostit DOMNUL, la început, cu puterea Lui. Dar apoi l-a chemat pe Adam şi i-a îngăduit, ca şi coparticipant la creaţie, să numească el ce nume dă fiarelor şi ierburilor.

Există o gramatică universală. Noam Chomsky a sintetizat asta, observând că ceea ce iese (output) din graiul unui copil depăşeşte cu mult informaţia primită (input). Creierul nostru e deja formatat.

Problemele sunt două. Încep cu aia care nu mă unge pe suflet, sau care e neutră. Da, toţi învaţă. Toţi aleg, bine sau rău, să folosească verbul. Ghinionul e că unii reuşesc prea puţin… Gramatica are reguli.

Dar – şi de asta le e teama agramaţilor guvernanţi – talentul de a mânui limba, de a o avea ascuţită este năucitor. De la a vrăji o pipiţă până la a vrăji o naţiune nu e drum lung. Însă, ironia face ca tocmai cei cu adevărat înzestraţi cu logos să fie duşmani din faşă ai oricărei puteri. De-aia le e frica de bloggeri, de pildă. Ne-ar omorî mâine, dacă ar putea. Nu pot.

Pentru că la început a fost Cuvântul.

Anunțuri