Cel mai mare lant de magazine din SUA Wal-Mart, precum si producatorul de
cosmetice Johnson&Johnson, sunt actionati in judecata de catre mii de cetateni
americani, pentru producerea si comercializarea unui sampon, respectiv sapun
lichid pentru bebelusi, care contine o toxina ce cauzeaza cancerul hepatic.
Aceasta se numeste clorura de metilen si este interzisa de catre agentia
responsabila cu siguranta mancarii si a medicamentelor din SUA (FDA).
Macar acolo au inceput sa se miste lucrurile, chiar daca foarte incet. Dupa
atatia ani de folosinta a produselor cosmetice, femeile au absorbit literalmente
tone dintr-o alta familie de substante, numite parabeni. Voi lasa loc unei
descrieri apte a parabenilor, dupa ce mai intai am sa atrag atentia asupra
efectelor lor:
Deoarece compozitia lor chimica e asemanatoare cu cea a hormonului feminin
estrogen, parabenii au efecte dezastruoase asupra copilasilor de sex masculin,
atat asupra celor aflati in burta mamei, cat si a sugarilor, daca mamele
folosesc cremele, ojele si samponurile cu parabeni. Cum astfel?
Efectul cel mai clar, este subdezvoltarea organelor sexuale si afectarea
ulterioara a functiei reproductive. E ca si cum ai injecta estrogen intr-un
baiat – se face praf. Suspectez ca in balanta hormonala rezultata, produce
barbati mai efeminati, cu potential crescut de a deveni homosexuali.
Nu sustin Doamne fereste ca aceasta se va intampla neaparat, dar e bine ca
femeile sa inceapa a da atentie la ce folosesc pentru infrumusetare: unghiile
acelea frumos ojate in rosu, ar putea costa scump barbatia viitoare a
baietelului Dvs. Merita riscul ? E evident de ce aceste produse trebuie
evitate si-n timpul alaptarii.
Catherine Zeta Jones care isi permite orice cosmetice din lume foloseste numai
oua crude si bere pentru parul ei minunat. Noua celor care ne numaram banii, ni
se promoveaza boala in ambalaje stralucitoare, contra unui cost care adunat
peste timp e semnificativ. Stie femeia ce stie, e si ea mama de copii:
In loc de a-i admira pe actori pentru toate lucrurile gresite pe care le fac, sa
luam mai bine un exemplu bun, in cazul atat de rar in care ni-l ofera.
Otrava din comert care te face „frumoasa”
Produsele de înfrumuseţare, de curăţare, îngrijire, exfoliere sau hidratare:
cremele, loţiunile, gelurile, şampoanele sau balsamurile, conţin, adeseori, în
compoziţia lor chimică, substanţe extrem de periculoase care, în timp, pot
provoca boli grave.
Dacă ar fi să aruncăm o privire pe eticheta unde sunt scrise, intenţionat cu
litere minuscule, „ingredientele”, putem observa că mai toate cremele, loţiunile
şi gelurile produsele pentru păr, deodorantele, fardurile, fondurile de ten,
rujurile, parfumurile, conţin parabeni. Aceştia pot fi recunoscuţi foarte uşor
după următoarele denumiri, greu de pronunţat, dar al naibii de
toxice: Methylparaben, Propylparaben, Buthylparaben, Ethylparaben,
Isobutylparaben. Parabenii sunt conservanţii cei mai des folosiţi în produsele
cosmetice. Există în toate tipurile de produse cosmetice, de la loţiuni pentru
bebeluşi, până la farduri de pleoape, şampon, creme, geluri de ras,
lubrifianţi, pastă de dinţi şi chiar în creme pentru tratament. Ne lovim de ei
până chiar si în cele ce se pretind „de lux”. Adică omul dă o grămadă de bani pe
marcă, dar conţinutul e cât se poate de otrăvitor. Parabenii se absorb rapid,
sunt metabolizaţi şi apoi eliminaţi, însă anumite cantităţi rămân depozitate în
organism, mai ales în apropierea sânilor, (deodorantele, cremele) şi pot afecta
sănătatea. În interiorul organismului, parabenii se comportă ca şi propriii
noştri hormoni (estrogenul), perturbând sistemul endocrin (hipotalamusul,
ovarele, tiroida). Acţiunea lor este slabă, dar în timp, devine ameninţătoare.
Parabenii au fost identificaţi şi în laptele de mamă.
Parabenii „s-au ascuns” în tumorile mamare
Şi să ne mai gândim la un alt aspect: majoritatea oamenilor consumatori de
cosmetice suferă de anumite afecţiuni, mai grave sau mai puţin grave. Unii au
diabet, acnee, insomnii, gastrită, ovare polichistice, fibroame uterine de mici
dimensiuni, o vezică biliară leneşă, pietre la rinichi, o glandă tiroidă
inflamată, etc.
Câţi dintre aceştia folosesc produse naturale 100% care să nu le
dăuneze, în timp, sănătăţii? Până şi în banalele şampoane şi balsamuri de păr
„urlă” parabenii. Există şi păreri contradictorii, care susţin că parabenii sunt
inofensivi şi demontează ipoteza ca aceştia pot creşte riscul de cancer mamar.
Dar oamenii de ştiinţă britanici au descoperit, în anul 2004, că substanţele
respective se aflau în tumorile mamare a 19 din 20 femei supuse studiului. De
atunci, alăturarea cuvântului „cancer” cu „parabenii” a băgat spaima în toţi
cei care utilizează frecvent produse de întreţinere. Unele firme de cosmetice,
mai mici şi mai puţin cunoscute de publicul larg, au început deja să creeze
creme fără parabeni, spre lauda lor. O bulină neagră revine însă marilor
concerne recunoscute care nu au adoptat această strategie şi continuă să vândă
produse care „înoată” în parabeni.
Şerveţele umede şi loţiuni pentru bebeluşi cu parabeni
Nici copiii, care ar trebui apăraţi şi feriţi cât se poate, nu sunt scutiţi de
prezenţa substanţelor nocive. Loţiunea Johnsons baby-badtime, reomandată pentru
toată familia, conţine, pe lângă altele, şi Metylparaben, Ethylparaben,
Prophylparaben. Până şi banalele şerveţele umede sunt îmbibate cu această
substanţă controversată. Pe ambalaj scrie, cu litere de-o şchioapă: „Vitamina
E”, ca mamele să se bucure şi să aibă încredere în valoarea produsului. Însă
şerveţelele umede Baby-Delfi de la Bella au şi Methyl, Prophyl, Ethyl, Buthyl şi
Isobuthylparaben.
Uneori, chiar dacă acestea se găsesc la Plafar, au inscripţionat însemnul:
NATURAL sau BIO pe ambalaj, conţinutul e puţin diferit. „Balsamul cu Propolis”,
are scris pe eticheta de prezentare „produs natural” cu toate că, în compoziţia
lui intră: „Mineral Oil”, produs sintetic, obţinut din petrolul procesat chimic
şi folosit datorită preţului scăzut. Înfăşoară pielea ca într-o folie de
plastic, împiedicând-o să respire şi să elimine toxinele. Balsamul respectiv mai
conţine şi lanolină, un emolient rezultat din lâna oilor, care provoacă forme
grave de acnee, iar alcoolul (care se găseşte şi el în compoziţia balsamului
atât de natural) usucă pielea, îmbătrânind-o.
„Crema cu propolis şi extract de gălbenele”, de la Hipocrate cosmetics,
„Unguentul cu camfor” pentru nevralgii sciatice, stimulent respirator şi
circulator sau „Laptele Doina”, produs de Farmec SA, şi recomandat pentru orice
tip de ten, – conţin, de asemenea, parabeni. Dermatologii atenţionează că
alcoolul/isopropylul care este un solvent ce denaturează structura altor
compuşi, usucă pielea şi poate provoca fisuri mici la nivelul epidermei şi
infecţii.
Şi scump şi dăunător!
Cercetătorii au mai descoperit că parabenii afectează funcţiile reproductive
masculine, iar riscul de melanom este mare, fiind şi potenţiali cauzatori ade
alergii ale pielii atunci când sunt folosite mai multe tipuri de parabeni în
produse. Studiile pe care le efectuează marile companii cosmetice, nu iau în
calcul efectele parabenilor acumulate, în timp, în zeci de ani de folosire, cum
se întâmplă în realitate, nici eventualele sensibilităţi şi boli ale
consumatorilor (nu toţi suntem sănătoşi, dar cu toţii trebuie să ne spălăm şi să
ne dăm cu cremă pe mâini), ci se rezumă la teste efectuate în prezent, pentru a
putea scoate pe piaţă produsul cât mai rapid. De ce sunt folosiţi parabenii şi
nu substanţele naturale? Pentru că sunt foarte ieftini şi ţin mai mult. Asta nu
înseamnă că produsele respective vor fi şi ele ieftine ca braga. Nu! Chiar
firmele de renume utilizează parabeni în compoziţia unor produse, cărora li se
face frecvent reclamă şi sunt destul de scumpe. Dăm şi bani, dar măcar să ne
alegem cu nişte afecţiuni grave!
Femeile însărcinate şi care alăptează trebuie să se ferească de cosmeticele cu
parabeni pe cât posibil. Mai bine să se spele pe cap cu un ou frecat cu lămâie
şi să-şi ungă pielea uscată cu ulei de măsline. O alternativă la produsele
cosmetice cu parabeni sunt şi cele organice, care folosesc uleiuri esenţiale de
arbore de ceai, lavandă, rozmarin; vitaminele E (tocopherol), A, C, şi unele
substanţe de conservare semi-naturale. Termenul de valabilitate va fi mult mai
scurt decât cel al cosmeticelor cu parabeni, dar vom şti sigur că produsul e de
calitate şi mai scump. Dar cine n-ar da un ban în plus pentru sănătatea lui?
(Răzvan Mateescu)

 

 

Anunțuri