Un Maestru a zis odată că trebuie să cumpănim cu grijă calităţile şi defectele unui om, înainte să ne grăbim la trasul de judecăţi. E foarte posibil să nu vedem pădurea din cauza copacilor. Dintr-o urâtă aplecare omenească, încât trădează defecte uşor identificabile în noi înşine, pe care le putem arunca în seama Inconştientului, tindem mai curând să judecăm decât să apreciem, absolut la fel de invers. Vedem paie şi nu bârne. Şi poţi reuşi cu regretabilă uşurinţă să distrugi ceea ce era mlădiţă în omul acela, făcută să crească şi să înflorească, apoi să dea rod înflorit.

Suntem răi, ucigând binele din noi.

Suntem mai puţin ceea ce am fi putut fi, şi suntem suma ratărilor noastre.