Am tot stat şi am belit ochii la ce-mi bagă aştia pe gât cu Cairo. În ce priveşte actualul Egipt le-aş beli eu altceva pe gât: mi se rupe de ei. Îmi pare rău de o istorie pierdută şi-mi-e teamă de vreo tâmpenie islamică într-o ţară care a reuşit până acum sa fie normală. Dar sarabanda asta cretină, de lume a treia reinventată, imi face silă. Şi mai mult, mă enervează acest perpetuu deja vu. Unii sunt căţăraţi la putere şi nu vor să se care de-acolo, în pofida evidenţelor, sfidând poporul.

Într-un final, Mubarak s-a cărat, după presiuni internaţionale, pentru că Egiptul e de respectat şi contează. Dar dacă n-ar fi contat? Ar fi fost lăsat în pace vreun idiot să-şi facă de cap! Fireşte!

Rais-ul nu era un dement. Dar a fost suficient de prost, simptomatic, cât să manifeste aceeaşi eternă boală a puterii. Cât de greu a fost să renunţe, să-şi asigure bunăstarea familionului (inainte era la discreţie huzurul, iar acum trebuie chivernisită agoniseala – neplăcut, nu?…) Şi am bănuiala că nu de asta îi pasă. Îl doare că nu mai are Puterea! Pohta ce-a pohtit!

Democraţia (trecem peste „grecii antici şi atenieni”) a prins glas în State. Acolo s-a înţeles şi s-a pus pe hârtie prima oară că puterea se delegă temporar, un mandat-două (excepţia cu trei – FDR – a venit în plină criză, dublată de război). Altfel, ispita coruptă a acestei puteri capătă vigoare. Nu-mi fac iluzii însă – nu preşedinţii marionetă au puterea, ci oculţii permanenţi, nealeşi. Dar măcar nu se întâmplă să curgă atâta sânge pe străzi.

Boală grea Puterea. La noi ia aspecte penale: ori la putere, ori în puşcărie, după putere. Ei speră să moară înainte de a ajunge la pârnaia umilinţei juste, pe sistemul „După noi, potopul!”. Se fac că nu bagă în seamă Ultima Curte de Justiţie, cea Divină, la care nu există apel, şpagă, off-shore, insule ferite de Interpol, refugii.

P.S. N-am înţeles niciodată de ce un magnat bătrân, cam la 60 de ani, cu nepoţi, nu se retrage la pescuit sau la vizitat lumea. Mint. Ştiu de ce. E bolnav. De putere. Atât de bolnav încât preferă să moară nefericit.

Ascultaţi bine, famenilor!  Şi daţi seamă că orice film se termină cu victoria celui drept, însângerat sau nu. Victoria amărâtului care nu face compromisuri.

Nu vă placem. Beware!

There are no Mubaraks on the Forbes list of the world’s richest people, but there sure ought to be.

The mounting pressure from 18 days of historic protests finally drove Egyptian President Hosni Mubarak from office, after three decades as his nation’s iron-fisted ruler. But over that time, Mubarak amassed a fortune that should finance a pretty comfortable retirement. The British Guardian newspaper cites Middle Eastern sources placing the wealth of Mubarak and his family at somewhere between $40 billion and $70 billion. That’s a pretty good pension for government work. The world’s richest man–Mexican business magnate Carlos Slim–is worth about $54 billion, by comparison. Bill Gates is close behind, with a net worth of about $53 billion.

(Mubarak, of course, was a military man, not a businessman. But running a country with a suspended constitution for 30 years generates certain perks, and Mubarak was in a position to take a slice of virtually every significant business deal in the country, from development projects throughout the Nile basin to transit projects on the Suez Canal, which is a conduit for about 4 percent of the world’s oil shipments. „There was no accountability, no need for transparency,” says Prof. Amaney Jamal of Princeton University. „He was able to reach into the economic sphere and benefit from monopolies, bribery fees, red-tape fees, and nepotism. It was guaranteed profit.”) – http://finance.yahoo.com/news/How-Hosni-Mubarak-Got-Filthy-usnews-3723955512.html?x=0

Oameni s-au făcut, bivolii naibii! Da idioţi rău de tot!  Speră cumva să dea mită la Doamne-Doamne, din miliardele alea? Şi să le şi rămână?…

V-aţi inventat voi să fiţi oameni?

Anunțuri