Anti-americanii să nu-şi facă iluzia că va urma o diatribă furibundă la adresa SUA. Dimpotrivă, mai curând e foarte uşor de demonstrat că, la fel ca şi românii (mai curând blegi decât sfinţi, totuşi…), americanii au respectat libertatea şi integritatea teritorială a tuturor celor cu care s-au luptat. Fireşte, la ditamai naţia, nu prea au întins şi obrazul celălalt, ci au trecut la fapte pe loc. I-au uscat cu bătaia, au impus pax americana şi au plecat acasă. Noi, mai sărmani, i-am suportat pe toţi, secole de-a rândul, cu mici explozii de mămăligă, deja istorice.

Dar nu despre asta voiam să zic. Ci despre faptul că acolo unde există doi sau mai mulţi oameni se iveşte şi sămânţa războiului. Să începem cu Cain şi Abel? (nu de alta, dar cazul e direct legat de „fraternitate”…) Despre „egalitate” e de prisos să vorbim – ea nu există natural, şi nici juridic nu stă prea bine. În ce priveşte libertatea, vorbiţi cu Khaddafi, că tot e on-line… Pe bune acum, acolo unde chiar e posibilă politic, înseamnă mai curând libertatea de a ne face de cap. Şi uite-aşa, tot la răzbel ajungem…

Chiar aşa. Or fi existat 10 ani de pace pe pământ? 10 zile? 10 ore? 10 secunde? Nu prea cred. Vă imaginaţi o lume în care băieţelul e fericit de Crăciun primind în dar o păpuşă? Sau vreunul nefericit că a primit o ceva ce seamănă a puşcă, pistol, sabie, mitralieră, avion de luptă? Haha!

Dar războiul e şi al sexelor, şi al generaţiilor, şi al competiţiei economice sau al competiţiilor pentru un loc în tramvai sau în Parlament ori Guvern. Spartan, dispreţuim nevolnicii, rahiticii, handicapaţii, respectiv apreciem un Superman, un Batman, un Sandokan etc. Nici King Kong nu e de lepădat…

Lumea vrea şi trebuie să moară, pentru a lăsa loc Noii Creaţii: Un Pământ Nou, nu o Nouă Ordine Mondială. Iar Apocalipsa vine de Sus şi nu e prin oameni, ci prin Fiul Omului. Sub nici un alt nume decât Iisus Hristos nu există mântuire.

Anunțuri