Vedeţi dumneavoastră, noi, bloggerii, suntem nişte ciudăţenii ale secolului al XXI-lea. Simptome, epifenomene ale lui, la fel de ciudate şi de ratate precum este el însuşi, nou-născutul centenar, ca şi născut mort. În secole nu mai puţin însângerate am fi scris cu pana cărţi la lumina lumânării. Sau am fi publicat mai tipografic. Ce durează mai mult? Hârtia, care poate fi arsă în piaţa publică? Scrisul electronic, care poate dispare, perisabil, în caz că toate serverele crapă? Care e durata de viaţă a unui CD? Până la urmă, singura care rămâne e piatra. Ştiau ei faraonii ce ştiau. Iar Legea (Exod XX) tot în piatră a fost scrisă. Noi ne jucăm de-a efemerul.
Şi libertatea cuvântului are limitele ei, ea înseşi fiind cea care îşi zămisleşte distrugerea, prin inflaţie. Prea multe vorbe aruncate în lume. Limba are doua tăişuri. Dar o avem, pentru că prin Cuvânt am fost creaţi şi dăm seamă de această diferenţă specifică (gen proxim nu prea avem, atât de ambigui suntem, între Dumnezeu şi animale).
Aşadar, tastăm, sfidând bioritmul, dependenţi de monitor, de trafic, având curiozităţi. Iar cunoaşterea creşte, dar creşte degeaba. Cu o singură excepţie, probabil ultima expresie a libertăţii, atât de paroxistă încât pare suicidală. Nu ne e teamă de nimeni (unora dintre noi, cel puţin – ăia ca mine, suficient de idioţi cât să se afişeze, din orgoliu, cu numele pe care îl poartă; cei care au nick-uri n-ar trebui să-şi facă iluzii: există ID-uri – dacă ar vrea „băeţii” să te găsească, te găsesc în gaură de şarpe şi află şi cât lapte ai supt de la mama…)
Dar iubim libertatea asta şi sfidăm orice opresiune. Mai ales noi, cei care am apucat o dictatură şi am suferit de subversivitatea bancurilor, buffer şi supapă, debuşeu şi robinet controlat. Acum e un paradis. Poate că se va sufoca singură această libertate, prin inundaţie. Poate că o să vină „instalatorii” să ne „repare”. No problemo! Abia îi aşteptam! Să vină să ne martireze. Până atunci însă îi lovim fără milă! Sabia e ascuţită. N-o să scape de cuvintele noastre nici băseştii neaoşi, nici bildenbergii mondiali, nici luciferienii reptilieni, adepţi ai prinţului întunericului. Libertatea voinţei şi a Cuvântului sunt daruri primite de la Dumnezeu. Merită să mori pentru ele. E firesc să mori pentru ele.
Cum ziceam, pe scut sau sub scut.

Felix-Gabriel Lefter


P.S. Varianta oficială e şi paradoxală: „Toţi bloggerii mint. Eu sunt blogger”…

Anunțuri