Meseria mea e moartă. Sau mai vie decât oricând, ca spirit în vreme de sfârşit, însă moartă economic. Cui îi mai trebuie astăzi profesori de Logică şi Filosofie, redactori de carte? Am ajuns oare să fiu cobea care vrea musai sfârşitul lumii?
Uite că da, uite că nu. Încă am o chitară, două, încă am blog, încă citesc, ascult muzică şi mă uit la tembelizor văzând lumea dincolo de cum se arată ea. Inima îmi cade prăpăstios, nervii se ascut, raţiunea mă ţine în viaţă. Mă întreb, la capăt de lume, care a fost rostul existenţei mele, ca fiinţă.
Nu mă mai pot bucura de lume.


Anunțuri