O deja „celebră” coadă la promoţie în România, la zahăr, la care nici nu mai avea sens să încerci să numeri rândurile: era că la asalt la redută, la Smârdan, sau că la Auschwitz, când lagerkapo  Lulu anunţa la mişto că se dă o porţie în plus. Saci sparţi, oameni călcându-se pe mâini să adune de pe jos.  În Japonia, după cutremur de gradul 9 pe scara Richter, cu replici fără număr (la noi n-ar fi rămas mai nimic în picioare), după tsunami, după explozii la centrală nucleară de la Fukushima cât să sperie lumea, la un magazin alimentar încă funcţional, deşi fără geamuri, japonezii stau blânzi şi zâmbitori, amabili, în perfect şir indian, cu răbdare şi înţelegere. Le-ar fi fost jenă să fie altfel, să se lase copleşiţi, să uite de o civilizaţie veche de mii de ani, pe care au cultivat-o şi respectat-o cu grijă de ikebana, cu luptă şi onoare.

Suntem alături de voi, nipponi dragi.