(Continuare la „Bubu şi Vasile”)

Bubu şi Vasile erau foarte preocupaţi de sfârşitul lumii. Vine planeta Nibiru şi ne omoară pe toţi, dacă nu suntem precauţi. Poate că n-o fi ca mayaşii, la 21 Decembrie 2012, ci ca NASA, prin Decembrie 2014. Dar ceva tot e. În ce peşteră să ne ascundem, ziceau, căutând pe net. Ar fi preferat Peştera Muierilor, dar, nu că le suna familiar, părea cam naşpa ca loc de penitenţă. Aşa că ajunseră să viseze la un bunker, aşa cum tot românul visează la o casă. Băh! Nene! Asta ar fi chiar casă de casă! Nu intră nici Poliţia cu Armata în ea!
Apoi, ca un semn divin, într-o zi din 2010 vara, Vasile nimeri alea 6 din 49. Vreo 5 milioane de coco, după ce statul furăcios şi-ar fi luat partea.
„Bubule! Avem bani de bunker!” – îl trezi Vasile din mahmureala de ora12 ziua. Bubu, aplecat asupra bidonului cu castraveţi muraţi, îl măsură cu privirea şi îi cântări vorbele.
„Bă, alege cuvintele cu grijă, că, vorba lui Mark Twain, am auzit că sicriele o să se scumpească…”
Vasile însă nu glumea. I-a arătat hârtia, adică biletul. Au verificat numerele de icşpe ori. Apoi au dat pe TV, la ştiri. Da, „beletul” era jucat din Piteşti, de la agenţia chiar aia.
Ameţeala se depuse brusc.
Prima reacţie a fost să tragă jaluzelele, că deja vorbeau în şoaptă. Dacă ar fi sunat cineva la uşă atunci, acel om era ca şi mort. Luger-ul lui Bubu era scos pe masă, cu surdina pusă şi cu glonţ pe ţeavă, fără siguranţă.
Au cugetat la cum să meargă la Bucureşti, să nu bată la ochi (ca la Şimian), cum să se îmbrace, cum să dea şpagă să nu le apară poza în ziare etc. Bubu a optat pentru ce purta din naştere, adică un ceva de camuflaj, milităresc. Vasile – blugi şi sacou, că el era mai firav.
Veni, vidi, vinci! Ai dreaq escroci de stat şi de Loteria Naţională, cu toate alea, i-au scos cu doar 4 milioane în mână. Morţii mă-sii! Buni şi ăia, din nimic!

Acuma, unde ne găsim, unde ne facem bunker? Cică un italian construia bunkere, văd ei la Pro TV. Cam la 250 de mii de coco. Fugind la net, văd că italianul nu se dă mare că în caz de cutremur… Pai, futu-te-n cap de macaronar! Nu mai bine faci coteţe de găini?
Aşa că au hotărât să lucreze nemţeşte. Au căutat pe net bunkere de vânzare în Germania, gata făcute de pe vremea lui Adolf. Şi, hopa! Uite bunker rămas intact după WW2, la Brs… am …Wald, adică şi la pădure, loc cu verdeaţă. Beton armat, frate! Lovit de proiectile, adică abia zgâriat. Cinci încăperi la nivelul 1 (aerisire, intrare, cameră, dormitor, magazie, toaletă „ecologică”), subsol ultrablindat. Ce-i drept, subsolul era cam „cu piscină”, dar ce contează, la 500 de mii totul. Renovăm!
Se duc acolo, angajează traducător un eminent student sărman, vad locul, negociază, angajează firmă de renovare, contracte – tot! Cam încă 300 de mii toată daravura. Contează? Bubu şi Vasile sunt în bani. Important e să-i spargă k-lumea.
În ianuarie 2011 inspectează sau iau în primire totul.
Curat, frumos sigur, made in Wehrmacht, mai putin subsolul. Şmecherii de nemţi le-au tras o ţeapă cu subsolul, într-o clauză cu litere mici care prevedea că dacă solul e atât de al naibii la infiltraţiile cu apa, balta de la sala mare de ascunziş rămâne aşa şi n-ai ce-i face, în afara drenării, altminteri nemţeşte executată.
În pizda mă-sii! – ziseră Bubu şi Vasile – tot e mai bine ca-n Peştera Muierilor! Rămânem aşa, aci, la nivelul 1 îngropat, iar jos facem doar saună sau piscină! Ori baltă de dat la un peşte.
Vasile păru să aibă o idee mai bună: aici îl cazăm pe văru-meu. Îl punem şef de subsol. Lui Ion-nume-de-slugă o să-i şi placă! Are şi datorii de plătit, că din cauza lui am luat bătaie în 85, când am vrut să fugim în America!
Urmează să-şi facă provizii, centrală termică şi toate cele autonome. Apoi sistemul de comunicare şi receptare info să fie pus la punct. Deciseră să mai facă o căsuţă ca de vacanţă la uşa bunkerului, unde merge bine un grătar cu orice wurst si cu o tona de bere, având sporită atenţie la un TV deschis nonstop. Imediat ce va fi nasol cu planeta Nibiru, vărul, sub pedeapsa cu bătaie cumplită de moarte, stând de planton, va fi obligat să anunţe instant, să dea semnalul de refugiere în bunker.

E Martie. A dat primăvara. Încă e de aşteptat şi de aprovizionat. Nu se ştie cât va dura de la prima nenorocire până la final.

Felix-Gabriel Lefter ©

Anunțuri