De fapt, recte, id est, e vorba de testamentul săracului. Nu oricare sărac, ci unul mai blogger (ceea ce presupune – îmi place să cred – o anumita educaţie: iata, de pildă, ştiu că apare litera „a” pe monitor dacă apăs tasta „a” de la obiectul numit „tastatură”, sau, întâmplător, ştiu că Immanuel Kant s-a nascut în 1724 şi a scris KRV).
În consecinţă, ce am de lăsat şi cui am de lăsat, materialiceşte vorbind? Aş lăsa, că tot e vorba de câştiguri anterioare, fiicei mari a lui Băsescu, datoriile mele. Păi…ori am datorii, ori nu mai am? Nu? Colecţia mea de flegme o las lu Băse însuşi şi lu Boc and Udrea – să le împartă după cum găsesc de cuviinţă.
Chitara şi pedala multi-effects le-am vândut, aşa că nu le mai las. La fel şi jumătatea de bibliotecă – a doua jumătate, cu excepţia a vreo sută de volume de inimă aşteaptă criza Boc 2…)
Umanităţii îi voi lăsa, pare-se, blog-ul…

Celor dragi le voi lăsa iubire. Nu luam nimic altceva pe lumea cealaltă.

P.S. Ferice de cei săraci, că n-au nimic de pierdut. Sărăcia e singurul lucru care nu poate fi furat.

P.P.S. Să creadă ei că îi las în pace– Am de gand să-i îngrop.

Expect the worse!

Anunțuri