Timpul nu mai are răbdare. Se scurge acum ca şi cum echipa ta e condusă în minutul 87. De unde să mai scoţi puterea de a juca ca în prima repriză?
Înainte, chiar şi acum 20 de ani, viaţa mergea înainte. Nu se gândea nimeni că poate fi altfel. Sabia lui Damokles era fie o metaforă, fie ceva temeinic ancorat, de necăzut. Erau fireşti necazuri războaiele, rare erau cutremurele, la fel şi oricari alte nenorociri. Dramele personale erau parfum.
Lumea asta a depăşit şi criza din 29, ca pe o încercare (deşi ar fi trebuit de pe-atunci să vadă că e ceva ce pute în lumea financiară). Dar criza de acum, însoţită de nedumeriri, de semne apocaliptice, e prima care trece ea înseşi drept „doar” semn al Sfârşitului.
Îmi place nostalgic să mă uit la filme din anii 70 (alea din 80 deja erau prea siropoase, pe sistem de succes Ronald Reagan – oamenii începeau deja să se tundă şi să se îmbrace la costum…). În anii 70 maşinile nu se încuiau. Abia ce te însurai că te şi gândeai la nepoţi. Azi nici nu mai faci copii, decât dacă eşti iresponsabil. Vrei să moară odată cu lumea, în câţiva ani?
Pregatiţi-vă… Mâine va fi mai rău.

Nous étions deux amis du même âge
Lui et moi, à l’école du village
Il voyait déjà plus loin que l’horizon
Les yeux perdus au-dessus des maisons

Il lisait dans la main des étoiles
Il voulait une vie idéale
Une terre promise où nous serions heureux
Où l’on s’aimerait tous les deux

Quand nous avons eu vingt ans
Un jour, j’ai quitté le pays
Il se battait pour ses rêves
Alors il ne m’a pas suivie
Mais sur le quai du départ
Il m’a donné en rougissant
Un gros bouquet d’oeillets rouges
Comme une tache de sang
[ Find more Lyrics on http://mp3lyrics.org/mP74 ]

Bien souvent, j’ai failli faire naufrage
Ballotée comme les gens du voyage
Seule et malheureuse et loin de mon pays
Un autre amour alors m’a recueillie

Les épreuves et le temps de l’absence
Ont creusé entre nous le silence
Mais alors que je croyais venu l’oubli
Un ami m’a parlé de lui

Lorsque je suis revenue dans mon pays, l’année dernière
Au bout de sa rue, j’ai vu un nom gravé sur une pierre
J’ai déposé en pleurant sous les yeux surpris des passants
Un gros bouquet d’oeillets rouges
Comme une tache de sang

Il avait le coeur trop pur et il croyait en ses idées
L’eternité seulement lui a donné la liberté
Mais ils ne faneront jamais pour moi
Ses yeux d’adolescent
Ni ce bouquet d’oeillets rouges
Comme une tache de sang