Aşa mi-a trebuit! Vorba lu Bubu, frate-miu, lăcătuş-mecanic: „Nu puteai şi tu să înveţi o meserie?” Aşa e. Are dreptate. Mi-am tocit coatele şi fundul în biblioteca Universităţii, absolvind cu brio Facultăţi de vorbe. Noroc că viaţa m-a învăţat să schimb o priză, să pun un cablu, să dau cu aspiratorul. Sau să fac o iahnie de fasole încrâncenată.

În rest, specialitatea casei, mă joc cu cuvintele. Chiţibuşar, critic. Defect profesional adiacent, de redactor de carte: citesc mai curând greşeli şi printre-rânduri, farmece pro-verbiale, verbiaje, alunecări între decolare şi prăbuşire.

Aşadar, ce meserii respect, sau regret, sau le-aş fi vrut?

Încep cu ratările sublime, recte cele la care nu am încercat niciodată.

Apoi, cele de care nu m-am ţinut…

Şi cele pe care nu le-aş fi vrut în ruptul capului meu fobic…

Altele la care am visat…

Rămân cu vorbele…: texte, traduceri, redactări, conţinut, cultură… Plăteşte cineva Logica, Filosofia, Istoria?…

Una peste alta, diferenţa între meserii nu o face nevoia, cât respectul. Şi grija, pe termen lung şi în ochii Domnului. E bun instalatorul, dar viaţa lui ţine cât bateria de la baie. Un medic îţi dă ani şi te soarbe de recunoştinţă. Pilotul te duce de aici acolo, în siguranţă, şi numai Dumnezeu ştie ce greutate are viaţa fiecărui pasager. Un profesor te defineşte: viaţa ta şi a copiilor tăi, copiilor copiilor…De pildă, Immanuel Kant e nemuritor, aristotelic vorbind.
http://us.mg6.mail.yahoo.com/neo/launch?.rand=afjoih7albrrc

Am bănuiala că Băsescu regretă că n-a fost ospătar… S-a mulţumit să fie baştan pe navă, apoi preşedinte, ca un ospătar care trage o flegmă în omleta de adus la masă.

P.S. Pentru cine n-a trăit atunci. Au vrut să ne fută, cu nesimţirea dinamovistă de-atunci. Şi-au lut-o în barba, cu clasă.