Cred că e cel mai preţios dar al Domnului, după liberul arbitru şi, evident, chipul şi asemănarea Sa. Deopotrivă armonie, înţelepciune, frumuseţe, libertate, spaţiu de creativitate, de bunăvoinţă. Nici cei mai „ciudaţi” satanişti (că se declară din moft prostesc şi juvenil) nu scapă acestei benevolenţe. Orice instrument muzical are rigoare, muzica are reguli, ritm, cere cunoaştere, cere un public apropiat, apropie oamenii.

Imaginaţi-vă o lume fără muzică. Ar fi mută, surdă. Tristă. Appassionata a fost scrisă de Ludwig când era deja surd, iar pianul lui avea corzile tăiate – nu avea sens decat să atingă clapele, din obişnuinţă, ca ajutor pentru mintea lui plină de Muzică. Chiar şi surzi, darul ne este lăsat. Dumnezeu nu ia înapoi ce a dăruit.


http://www.youtube.com/watch?v=eGOFDy7T_aM

Anunțuri