Nu există, asta e clar. La fel de clar e că există bărbatul imposibil. Bea, fumează, eventual se droghează, ascultă muzică rock, e neaducător de bani acasă, drept care dă şi rateuri în pat, deşi e afemeiat. În mod cert, nu e pârţar (contradicţie în termeni). Are o simpatie pentru cei care au murit tineri (Jimi Hendrix, Jim Morrison etc.) Are simpatie şi pentru alde Mel Gibson, care şi-a descoperit sau relevat păcătoşeniile mai la o vârstă înaintată (alcool şi femei tinere – care altele puteau fi? – nobleţea obligă. Că doar nu se apuca să cânte la Depeche Mode…)

În schimb, lista bărbaţilor „perfecţi”, care aduc bani acasă, e diversificată, în pofida numitorului comun: faptul de a fi neinteresant. Nu e nici gras, nici slab, nici mascul feroce, nici mort de beat, nici genial, nici tâmpit. E doar cuminte, conformist, nascut la data de, decedat la data de, uitat la două zile după. E cuminte, ce-i drept, dar fără şansa de a se sfinţi. E cumpătat – ăsta fiind eufemismul de la medocritate. Face atât cât trebuie, fără excese. E respectat fără a fi admirat sau înjurat. A ieşi în evidenţă e un scandal, exceptând ascensiunea pe scara ierarhică la muncă, la carieră, treptată, cum scrie la carte. Seriozitatea e neştirbită. Pentru el, Immanuel Kant e de respectat, dar nu înţelege o iotă din KRV. Eddie Van Halen e un alcoolic – dacă nu era, ar fi cântat ca un om serios, precum Marian Nistor de la Savoy… Dobrin ar fi jucat ca Dragnea, Maradona, ca Totti.

Să fiu bine înţeles. Nu fac apologia viciilor. Subliniez doar că cei mai atacaţi de ispite, de diavol adică, sunt cei mai dăruiţi de Dumnezeu, că altfel de ce ar mai fi atacaţi? Cei neinteresanţi rămân aşa, în cuminţenia lor mediocră, pentru că nu prezintă pericol, ameninţare. N-o să deschidă niciodată gura. Se vor complace tradiţiei. Vor aduce bănuţul acasă. Nu vor avea timp de pasiuni sau de excentritcităţi, pentru că sunt dăunătoare sau periculoase. Nu vor risca să aleagă extrema de sus, de teama de a nu cădea prea jos.

În felul lor, au dreptate. Nu riscă să nenorocească pe cineva.

Nu riscă nici să fie unici.

Mai adaug faptul că nici genialii rebeli care se îmbogăţesc nu scapă, dintr-un instinct „feminin”, de oprobriul public. Fie au fost prea şmecheri, fie au avut noroc, fie au dat emoţii, fie s-au îmbogăţit prea devreme sau prea târziu. Ori dubios. Ori deloc. S-au născut săraci şi au murit aidoma. Au fost surzi şi născuţi dintr-o mamă sifilitică (Beethoven), alcoolici şi afemeiaţi (Mozart), corigenţi la fizică în liceu (Einstein), incapabili de a iubi (Cassanova), chiulangii şi fără facultate (Bill Gates). Lista e lungă. Mai scurtă e la bărbaţii cuminţi, în rândul lumii. Aceştia din urmă învaţă, predau, folosesc, ascultă ce au scris, cântat, inventat  detestabilii rebeli.

(preluat de la XYZ)

Anunțuri