Jurnalul lui Osama bin Laden şi alte documente, inclusiv corespondenţa acestuia cu liderii al-Qaida, au fost descoperite de echipa SEAL 6 care a făcut raidul asupra casei din Abbottabad, informeazăHuffington Post. Bin Laden dădea sfaturi despre cum şi când trebuie atacate Statele Unite: de patru iulie (ziua naţională a SUA), de Crăciun şi la cea de-a 10 comemorare a atacurilor de la 11 septembrie.

Bin Laden îi sfătuia pe membrii al-Qaida să nu limiteze atacurile teroriste la oraşul New York, să aleagă şi alte ţinte cum ar fi Los Angeles sau oraşe mai mici, să atace obiective situate pe întregul teritoriu al Statelor Unite. Într-un calcul macabru, bin Laden a estimat câţi americani trebuie să moară pentru ca SUA să îşi retragă trupele din lumea arabă. Liderul terorist a ajuns la concluzia că atacurile mici şi împrăştiate care au urmat celor de la 11 septembrie 2001 nu au fost destule. El le spune discipolilor săi că numărul morţilor trebuie să fie în rândul miilor, el dorea un atac la scara celui de la World Trade Center. Jurnalul scris de mână marchează date importante în calendarul de sărbători din America: patru iulie şi cea de-a zecea comemorare de la atacurile din 11 septembrie care va avea loc la toamnă, informează oficiali americani. Bin Laden a mai plănuit cum să intervină în jocul politic din Washington şi să-i facă pe politicieni să se lupte între ei.

În spatele căror atacuri teroriste din ultimii ani s-a aflat bin Laden

Bin Laden nu a lăsat niciodată frâiele puterii şi a continuat să ghideze din umbră organizaţia sa. El a coordonat toate atacurile majore al-Qaida inclusiv comploturile din Europa de anul trecut care au pus în alertă călători şi ambasade, au declarat oficiali americani sub anonimat agenţiei Associated Press. Bin Laden comunica din interiorul casei sale din Pakistan cu ceilalţi lideri terorişti, inclusiv cu ramura din Yemen a organizaţiei.

Săptămâna trecută, FBI împreună cu Departamentul de Securitate Naţională au avertizat secţiile de poliţie de pe tot teritoriul Statelor Unite să fie pregătite pentru posibile atacuri asupra trenurilor, deşi oficialii spun că nu există un atac anume pe care încearcă să-l prevină. Se pare că bin Laden ar fi fost în spatele unui atentat din ziua de Crăciun în 2009 asupra unui avion în drum spre Detroit. Dar şi în spatele unui alt atac plănuit ce a fost descoperit la timp de autorităţi asupra unor avioane de transport care se îndreptau spre Chicago şi Philadelphia.

http://www.gandul.info/international

Vorba unui frate al meu, „Ce să-i faci? El transpirat, glonţul rece…”

Anunțuri