O să mă refer la profesori, strict. Nu-mi mai permit să-mi bat capul cu elevii. Ei sunt victimele benevole ale unui sistem lax.

Aşadar, în vremea mea nu se scoteau la concurs, din motive de corupţie, posturi la titularizare. Erai condamnat să fii suplinitor, la fel cum erai când făceai rost de un bănuţ, student fiind încă. Prin urmare, nu aveai nici un interes să laşi corigenţi în toamnă când aveai deja alt liceu de preluat, într-o debandadă totală. Te uitai în fiecare an la ce maşină mai are inspectorul… (ultima oară, înainte să mă sictiresc de cozi, ajunsese la un Passat nou).

Iar noi puneam suflet. Personal, am populat Facultatea de Filosofie, mirosind cine are potenţială vocaţie pentru ea. Iar pe alţii, sper, i-am împins înspre ce credeam eu că li se potriveşte.

Apoi am plecat. Mi s-a luat de directori parşivi, de inspectori cârcotaşi, de răutăţi de tot soiul. Nu ştiu să-mi ţin gura. Nu fac compromisuri. La primul job bine plătit m-am cărat. Ideal ideal, dar brânza e pe bani. Un minim de respect m-ar fi oprit. Nu m-au oprit… Li s-a rupt.

Am spus de multe ori că degringolada învăţământului nu e de azi pe mâine. Acum se văd efectele pe termen mediu: primele efecte. La cele pe termen lung mi-e groază să mă gândesc. Noi trăim, supravieţuim încă din inerţie. Profesorii noştri, umiliţi, încă supravieţuiesc.  Noi am dat bir cu fugiţii, lăsând absolvenţii cu 5 să predea. Mâine vor preda la liceu aurolacii şi ospătarii rataţi, dacă rămân boii ăştia la putere.

Iar – dacă nu vine Sfârşitul lumii – peste 100 de ani România nu va mai exista.

Anunțuri