Oraşul german Bonn a instalat luni aparate de taxare pentru prostituate, care le obligă pe cele care practică această îndeletnicire să plătească o taxă de 6 euro pe noapte pentru a-şi face meseria pe stradă, scrie agenţia Belga.

Ele îşi vor plăti taxa introducând monezi în aparate electronice instalate pe stradă, care eliberează automat tichete ce trebuie arătate inspectorilor trimişi pe teren să le controleze. Bonn este primul oraş german care instalează un astfel de sistem, care există deja în bordeluri. Autorităţile locale consideră că cele circa 200 de prostituate înregistrate la Bonn ar aduce astfel bugetului 200.000 euro pe an.

Prostituţia este autorizată doar pe o stradă din oraş. Anul trecut, autorităţile locale au amenajat şase locuri de parcare, înconjurate pe trei laturi cu panouri de lemn, permiţându-le astfel clienţilor să se întâlnească în intimitate cu prostituatele, fără să fie observaţi din maşinile vecine.

(sursa: Capital)

Anunțuri