Orice monedă are două feţe – cap sau pajură. La fel şi bancnota. Regula e simplă, gândi Tom, încercând să fie lucid la comparaţii, similitudini, asocieri, filosofări. Mai curând bancnota se dovedea a fi relevantă. Ce e aia cap? Număr republican sau cap de rege? Ce e aia pajură? Stemă de ţară care se dă mare cu vulturismul sau leonismul? La bancnotă e mai limpede. Americanul e franc: pune un preşedinte pe prima pagină, îşi respectă istoria cam firavă. P-ăştia-i avem, cu ăştia defilăm! În schimb, europeanul, mai cult cică, pune cu tăvălugul oameni de cultură, sărăntoci la bani în viaţa lor reală, dar buni la a te da mare cu ei. (Englezul e consecvent – uitasem – Regina e Regină!) Care cu Lucian Blaga sau Eminescu al lui…
Înţeleg, zise Tom. De-aia omoară cu foamea artiştii, scriitorii, filosofii, poeţii, tocmai pentru a-i recompensa cu vremelnicia propriei avuţii abil câştigate, fluturată „fără număr”, post-mortem. Astfel se înţelege de ce oamenii care vând ziare sau cărţi câştigă mai mult decât cei care le scriu, de ce cei care scriu întrebările la „Vrei să fii milionar?” văd leafa lor lunară epuizată la primii 2-3 concurenţi inepţi, după ce s-au străduit prin contract să pună întrebări pentru copii de clasa a V-a, pentru că aşa merge audienţa, banii din rating… (ideea e să se uite şi nea Ghiţă de la sculărie şi să se simtă d3ştept, că ştia şi el…) Şi mulţi alţii, care nu dau din coate pentru motive de bun-simţ. Grav. Sau poate nu.
Îmi bag pewla, scrise Tom pe blog…

Anunțuri