Preiau un punc pe i de la Mircea Badea (sunt un „văzător” critic al lui, mă enervează deseori, dar mă binedispune şi mai deseori, mai ales în reluare – am viciul de a rumega…)

Aşadar… Poate cineva să explice cum se face că într-o ţară bogată de la Dumnezeu (avem Sahară doar exotică, adica e la plus-sahariană), cu munţi, litoral, păduri, izvoare, alea-alea ş.a.m.d., noi suntem cei mai săraci din Europa, la viaţa de zi cu zi, i.e. nivel de trai? Şi, mai ales, cum se face că aceia dintre noi care ne conduc, de la preşedinte la manelistul satului, sunt putrezi de bogaţi? Sunt uniţi de numitorul inculturii, lipsei de bun simţ, sunt în general urâţi la propriu şi la figurat, dar paradoxal prosperă. Ce ţară e asta? – te întrebi.

Răspunsul e simplu. Fură! A fura, se fură, ei fură, conjugat, declinat, oricum la infinitiv – pentru că au de unde şi de la cine. „Cine” fiind noi, îndelung răbdătorii, iar „unde” fiind ţara pe care o populăm (şi aici la propriu şi la orice figurat argotic…)

Se fură! Ne fură! Simplu, nu? Iar noi răbdăm. „A răbda”, cred eu, este infinitivul verb definitoriu al neamului românesc.

Anunțuri