vs.

Cu bold sau fără? – întrebarea lui Polichinelle… L-am considerat pe Ion Iliescu ghinionul acestei ţări, la cotitură istorică, conjuncturală, şi îmi menţin părerea. Era bine să fi fost un vid de putere profund atunci, să o luăm de la un zero care să ne îngăduie un viitor ce a recuperat trecutul bun. Să reîncepem recuperarea de la o punere în paranteză husserliană a 45 de ani de nenorocire ilegală, căci ilegală este republica impusă unei monarhii demne, şi de două ori ilegală pentru că era comunistă şi adusă cu forţa de bolşevici – urât să le fie numele pe veci! A trebuit să trecem prin mineriade, să privim cum Cehia, Polonia şi Ungaria au ieşit cu dezinvoltură din prăpăd, în vreme ce noi şi bulgarii ne contopeam în eşec balcanic. Nici măcar şmecheri ca grecii n-am fost, dar asta e o altă poveste… Peste toate trona Iliescu. Se putea însă şi mult mai rău, iar asta trăim acum, sub Băsescu. De la un idealist comunist get-beget gorbaciovian  (sărac dar cinstit, pentru că avea o etică a bunului-simţ personal) am ajuns la un balcanic rapace, genul care scuipă pe orice etică şi bagă mâna la visterie, pe sistemul „după mine, potopul”.

Ratarea ne face vinovaţi ca popor. Adică… atât am putut după 20 de ani? Mă găndesc la respectul pe care l-am câştigat cu Emil Constantinescu (nu apreciem încă încă la adevărata valoare un om fără de care România ar fi ajuns în negură: a fost o gură de oxigen pentru noi, un om respectat în afară, o (altă) şansă irosită de noi, o victimă a Securităţii etc. – o prostie a neamului care n-a mai avut răbdare: voia bunăstare peste noapte…) Bunăstarea a şi apărut, pe sistem Ronald Reagan anii ’80, sub Tăriceanu, forţat, pe bază de consum şi de credit. Ştiam cu toţii că n-o să ţină o eternitate, dar a fost bună ca mentalitate, lecţie de învăţat şi – nu în ultimul rând – o nouă gură de oxigen, pompată la un popor leneş şi lipsit de adrenalină. Adrenalină sănătoasă, nu bullshit băsit, care a întors ţara pe dos prin incompetenţă şi furăciune nesimţită.

Peste toate, incompetenţa noastră de a aprecia faptul că suntem şi ar trebuie să fim Monarhie. Nu cu preşedinţi-jucători sau franţuz-idealişti, nu cu prim-miniştri  marionetă marinată, ci cu un Rege demn şi respectat, în faţa căruia orice preşedinte se înclină, după etichetă, cu un premier priceput şi bun la afaceri. După modelul Regesc, toţi să-şi servească Patria.

Dar poporul tace…

FGL

Anunțuri