Cetatene Gabriel Oprea,

Prin implicarea ta nemijlocita in faradelegea recalcularii pensiilor militare, in calitate de ministru si militar, nu ai facut altceva decat sa dezonorezi acest corp de elita al societatii romanesti, cadrele militare in rezerva si retragere. Esti cinic, fara prejudecata, ne-ai terfelit onoarea si demnitatea, umilindu-ne. Suntem singura Armata din Europa, pe care Comandantul ei Suprem, ministrul sau si prim-ministrul o batjocoresc. Prin acest gest oribil si neconstitutional, ti-ai atras oprobriul celor care au jurat sa apere TARA, chiar cu supremul sacrificiu. Pana in anul 2005, cand s-a desfiintat unitatea mea, ca urmare a procesului de aderare la NATO am fost timp de 9 ani comandantul acesteia (U.M 01027, Baza 2 Instructie Infanterie Piatra Neamt).

Am fost comandant de pluton tancuri, comandant de companie tancuri, ofiter elev Academia Militara, comandant Batalion infanterie, seful cercetaruii Regimentului, loctiitor sef stat major de unitate, sef de stat major de unitate si comandant de unitate militara. In anul 2003, in urma unei inspectii desfasurate de M.Ap.N. in peste 20 de unitati militare, am fost evidentiat ca fiind comandantul celei mai bune U.M. inspectate si asta in Buletinul Informativ al Armatei. In urma sacrificiilor mele si a faptului ca mai presus de toate, am pus indeplinirea ireprosabila a indatoririlor profesionale, acum am ajuns “o epava umana”. Sufar de Boala cronica de rinichi stadiu 5D; Nefropatie mixta (urica + diabetica); Diabet zaharat insulinotratat; Hipertensiune arteriala; Anemie secundara; Guta semireumatoida, reumatism poliarticular si sunt dializat de 3 ori pe saptamana. Ca urmare a acestor diagnostice cumplite, eu in orice moment pot sa decedez asemeni multor colegi pacienti de ai mei. Ce am inteles de la viata ? Decat ca am fost un idiot, care si-a indeplinit in mod exemplar datoria fata de tara, pe care a iubit-o si o iubeste mai mult decat orice.

Am accesat internetul si am ramas oripilat. Dupa 31 de ani, 7 luni si 4 zile, respectiv 38 de ani cu vechime intregita in slujba Romaniei, primesc o diminuare a pensiei brute cu 834 lei. Dupa aplicarea impozitului si CBLAS, cat imi mai ramane net din pensia recalculata ? Eu cu ce mai traiesc, cand in fiecare luna trebuie sa achit la banci rate in valoare de 1500 lei si sa-mi cumpar foarte multe medicamente ? Eu nu am vrut sa ma pensionez la 51 de ani (vroiam sa ajung general), dar in alta garnizoana nu mi-au gasit functie pentru gradul meu militar. Voi politicienii mi-ati desfiintat unitatea ( unitate care anul acesta la 1 octombrie, trebuia sa aniverseze 100 de ani de la infiintare) si m-ati obligat sa ma pensionez, ca sa fim primiti in NATO. Asa consideri tu ca poate trai decent un colonel al ARMATEI ROMANE fost comandant de unitate militara atatia ani, in conditiile in care pensia mea este mai mica decat a unui maistru militar sau subofiter sef de depozit ? Cum recunoasteti voi politicienii de la putere, meritele si studiile unor oameni care au indeplinit functii importante si au avut in subordine pe cei care acum au pensii mai mari ca ei, iar responsabilitatile si studiile acestora au fost net inferioare?

Ne-ati jefuit pensiile noastre ca sa le mariti la altii si sa creati stare de ura intre categoriile de pensioari militari. Sunteti niste intriganti ordinari. Ce economie faceti voi la buget, cand ati crescut atat de mult pensiile foarte multor indivizi care au huzurit in armata romana si acum ne sfideaza cu pensiile lor nesimtite recalculate la sugestia ta “marele strateg” si a obedientului incompetent Boc? Acum sunt cu adevarat pensii nesimtite si discrepante mari. Voi nu aveti onoare si demnitate, sunteti niste impostori si parveniti. Ce experienta ai tu in conducerea organismului militar. Esti un tradator al celor care te-au ajutat, cand ti-a fost mai greu. Acum esti pe “cai mari”, dar in curand vei fi un nimeni si nu stiu daca vei avea curajul sa te intalnesti cu noi cei multi, pe care i-ai umilit si furat. Pentru ca mi-ai furat din proprietate, voi sesiza organismele internationale si am sa te actionez in judecata . Ai incalcat grav Constituia in loc sa o aperi si nu ai onoare. Eu nu mai am Presedinte, ministru al apararii si prim-ministru. Pentru mine,voi sunteti calaii care ma condamnati la o moarte cat mai rapida si ma dezonorati. Sa va fie rusine ticalosilor, puterea voastra este efemera, dar poporul roman si armata sa, vor dainui si o sa va dea curand ce meritati. M-am adresat si lui Basescu, am primit raspuns cu adresa nr.19769/26.07.2011, ca Petitia mea a fost trimisa spre solutionare M.Ap.N. si ca atat Administratia Prezidentiala cat si eu primim raspunsul in termenul legal. Din partea mea tot dispretul! O sa dati socoteala pentru faradelegile comise.

Colonel (rz.) Ion Mierlici – Piatra Neamt

Aceasta este a patra petitie pe care ti-o trimit si conform legii esti obligat sa-mi raspunzi in 30 de zile. Sunt prea ocupati subordonatii tai si de aceea nu raspund la petitii ? De ce nu am primit pana acum noua Decizie de pensie, pentru ca majoritatea pensionarilor militari au primit-o ? Esti un mincinos si nu ai onoare. Voi obtine aprobare de la Primaria Capitalei si impreuna cu fostii mei colegi din Piatra Neamt, carora le-ai furat din proprietate prin diminuarea pensiilor, vom manifesta impotriva ta in fata ministerului. Mai avem putina rabdare, dupa care vom reactiona. Sa-ti fi rusine ! Pacat ca ai fost militar. Militarii au onoare, demitate si nu se umilesc pentru ciolan.

Anunțuri