Manifestul partidului meu. Punct.
Înca nu bântuie prin Europa. Dar ar trebui sa bântuie, pe masura ce omul de rând va întelege că e OM şi că are tot dreptul de a trăi pe acest pamânt. Nu ţărâna vine din om, ci omul din ţărână, unde se şi întoarce. Iar sufletul lui nu ia pe lumea cealaltă nici o avuţie materială. Bildenbergu’ nu-şi va lua „dincolo” nici măcar burdihanul. Va lua în schimb altfel de burdihan, (i)moral, greu de consecinţe la Judecata de Apoi. Acum se crede stăpânul lumii şi vrea s-o pună în ordine după stricăciunea sa. Nu e în ordine şi nici nu e în stare să facă vreo ordine. Europa, vrând o ordine în pofida inextricabilei ei dezordini divin rânduită (F.A. 17:27), sfârşeşte în al treilea război mondial, cu faţă umană („economică”).
Era bine să ai franci francezi, mărci germane, guldeni olandezi, şilingi austrieci, drahme greceşti ş.a.m.d. „Vorbeau” mai comun în diversitate monedele. Îmi poate spune cineva ce limbă vorbeşte moneda euro? Sau de ce „esperanto” s-a născut ca un rahat cu ochi şi aşa a şi murit? Crede cineva că se poate opune Domnului Dumnezeu care a încurcat limbile după tâmpita aspiraţie a „umanităţii”, „unirii”, „păcii universale”, „armoniei”, „sinergiei” – toate acestea neînsemnând, pe şleau, decât orgoliu omenesc de a ajunge la Cer?
Nu dau doi bani pe umanitate. Îmi dau însă viaţa pentru un om, o ţară, o limbă! Se poate numi naţionalism, pentru minţile înguste. Mie mi se pare însă că acest „naţionalism” e mai umanist decât toate visurile comunitare centralizate. Cel care are ogor propriu nu este egoist. Dăruieşte din roadele cu trudă obţinute. Dar să nu vină vreun „deştept” care să-i spună cum să are ogorul. Comunismul e moarte. Iar Europa de azi, ca Uniune, e comunism parşiv plus capitalism prost înţeles, toate la pătrat. Franţa şi Germania îşi imaginează că pot dicta, via Napoleon-Bismarck. Pragmatic vorbind, şi-o vor lua în barbă încă o dată de la „licurici” (licuriciul mic, care a inventat lumea modernă, are volanul pe dreapta şi monedă-regină, respectiv licuriciul mare, care are bâta în mână şi poate altoi pe cine vrea – ca să nu mai amintesc că dolarul e dolar şi-n aia goală…) Mai există apoi monarhii frumoase, care poartă istoria în spate. Crede cineva că nordicii îi bagă în seamă pe franţuji şi pe nemţi?…
Cât ne priveşte pe noi, românii, dacii romanizaţi, ne-ţigăniţi, aşadar albi la faţă; noi, cei dăruiţi de Dumnezeu cu munţi, cu dealuri şi câmpii mănoase, cu ieşire la mare, cu apă minerală din belşug, cu petrol şi gaze naturale, cu aur, uraniu şi alte metale rare sub tălpi… – la ce ne trebuie „ceilalţi”? Eu aş aduce benefica Monarhie înapoi (prostimea nu ştie, dar ar trebui să simtă, să recunoască că această Monarhie ne-a făcut o Românie dodoloanţă şi respectată). Dacă nu era accidentul istoric blestemat geografic de apropierea de Rusia, eram astăzi pe acelaşi prag cu Elveţia, Belgia, Italia, Spania. Aş naţionaliza toate furăciunile. Aş umple puşcăriile cu cei care au dosare deja (nu avem încă suficienţi Corrado Cattani). Aş bate cu pumnul în masă la Bruxelles: „Who the fuck do you think are you talking to?!” Le-aş spune românilor mei că va fi greu să facem toate astea, că ne punem lumea-n cap, dar şi că avem dreptatea noastră, îndreptăţită de Dumnezeu. Le-aş cere să pună drapelul paratrăznet în fiecare curte, la fiecare geam. Cu stema regală, cu acvila care ţine în cioc o cruce. M-am săturat să aud că „s-a hotărât” nu ştiu ce nu ştiu unde. Nu-mi pasă. La o adică închidem graniţele (sau ameninţăm că… – să vedeţi cum o să tremure!)
Şi – să nu uit – dacă ţiganii se duc să cerşească la Paris, Roma, Viena sau Dublin, acolo să rămână! Paşaportul repatriaţilor expulzaţi să nu mai funcţioneze decât la închisoare. Înţeleg prin închisoare izolare, nu penitenciar comun, „facultate” de şmecherii şi piaţă de ponturi.
Nu mai e loc de milă prost înţeleasă (stricăciunea din ţările „civilizate” oferă puşcăriaşilor condiţii de trai mai bune decât cele ale studenţilor de la noi). Vine sfârşitul lumii, iar noi ne complacem în indecizii, nevertebrat. Si futuţi, şi cu banii luaţi. Adică noi, bogaţi de la Dumnezeu, săraci din şmechereală, prostie şi laşitate blajină, suntem trataţi procentual de Merkozy: „luăm x la sută din ce căştigaţi, cetăţeni! egal: din cei 4000 de euro ai neamţului luăm 400; din cei 3000 ai francezului luăm 300; din cei 200 ai românului luăm 20…” Dar de ce trebuie eu, românul, să bag seamă la euro-ii tăi? Se mănâncă pe pâine? Îmi pare rău, dar eu am acasă şi pâine, şi ce pune pe pâine, pe când tu doar vii să furi pragmatic, pentru că am moacă de hoţ şi de fraier. Basta! Sanchi! – aşa răspudeau Domnitorii noştri, nu băseştii noştri de azi.
Prin noi înşine! – sau o să dispărem ca popor.

Fireşte, am elucubrat. N-am partid. N-am cu cine. E partidul doar al meu. Aşa că muncesc la negru şi scriu bălării pe blog…

Felix-Gabriel Lefter

P.S. Gura neatentului Freud adevăr grăieşte… Grazie, signora Ceauşescu… scuzi…. Băsescu…. (vorbise tuta aia mică în Parlamentul European, fără vocale, ca de obicei, holbată la un blestemat de text scris de vreun consilier…)

P.P.S. Etern: România dăruită nu e a mea, ci E a mea, a noastră, a petrecuţilor şi urmaşilor urmaşilor noştri. Nu e a pedeleilor băsişti. Cert e însă că vor trebui să plătească aceştia din urmă. Pentru umilinţa la care ne-au supus sfidător, etalându-şi furăciunile şi prostia şi urâţenia şi lipsa lor de cultură şi de bun-simţ. Laşitatea ne-am plătit-o destul.

Anunțuri