IULIU MANIU, 59 DE ANI DE LA MOARTEA DE MARTIR NAŢIONAL. CE ŞTIM DESPRE EL? DE CE NU-L CINSTIM? CAUZA CAUZELOR RĂULUI POSTCOMUNIST REPETITIV
sâmbătă 4 februarie 2012
politica

Motto: “Noi nu facem politică, noi votăm cu domnul Maniu”

Ţăranii din Maramureş, înainte de alegerile din 1946

Notă: Paragraful de mână e scris de Corneliu Coposu.


Principiile morale şi politice ale lui Iuliu Maniu, şi ale Partidului Naţional Ţărănesc: NAŢIONALISM LUMINAT, DEMOCRAŢIE DESĂVĂRŞITĂ, DREPTATE SOCIALĂ.

Asta este dreapta. Dreapta adevărată. Cea pe care o respectă şi stânga, pentru că valorile ei transcend politica şi acced spiritul naţional, raportat la Dumnezeu, credinţă şi onoare. Termeni în care, de altfel, Maniu şi-a anunţat jurământul lui către naţiune. Respectat cu preţul vieţii.

Până când nu ne vom (re)cunoaşte istoria, valorile adevărate, eroii, reperele, dar şi faţa urâtă, fratricidele, erorile, trădările nu va fi o schimbare de regim autentică în România.

Nu poţi şterge cu buretele delimitarea între eroi şi călăi, între victime şi asasini, între martiri şi impostori sau uzurpatori. Sau poţi face asta, dar atunci trăieşti în minciună. Una odioasă. Te minţi pe tine. Îţi asumi o fraudă ca fundal de viaţă, tipar existenţial şi mental. Te complaci în noroi, iluzionându-te că faci baie cu flori. Şi mai păcătos e când vrei să le impui şi celorlalţi atitudinea ta. De spălat pe creier, în cel mai bun caz – şi din păcate, majoritar ca mentalitate. În cazul cel mai rău, de impostor şi uzurpator – şi acaparator de putere. Bolnav după avere.

Mentalitatea majoritar-fesenistă este cauza cauzelor răului postcomunist al României.

Poporul lui Maniu a fost îngropat, dar n-a murit, fiindcă are urmaşi. Urmaşii conştienţi ai supravieţuitorilor, eroilor şi martirilor. Că sunt, din păcate şi urmaşi inconştienţi sau laşi, care preferă să rezoneze cu populaţia, decât să-şi asume crucea: a diferenţei. Care vine din chiar rădăcinile esenţei naţionale. A elitelor care au făcut istoria şi au asigurat miracolul persistenţei istorice a poporului român. Elite din toate categoriile sociale şi profesionale – de la ţăran la ministru. Elitele pe care regimul comunist le-a distrus, iar urmaşii ultimi ai lui Stalin şi Beria, încă la putere în România, le-au dus opera satanică pe culmi nebănuite “de progres şi civilizaţie”, numite, acum, “modernizarea României” şi “reforma statului”. Împotriva poporului.

Intelectuali din categoria lui Crin Antonescu, proveniţi din familii persecutate dur de comunism, sunt acuzaţi de colaboraţionism, de către profitori direcţi ai comunismului şi instrumente ale poliţiei politice precum Băsescu, sfertodoct membru al nomenclaturii – erau până în 2000 din 20 de milioane -, un securist nedemn şi dat afară din incompetenţă profesională (nenorocirea de la Rouen). Regele erou e făcut trădător de un derbedeu ajuns preşedinte al ţării din pricina prostiei populaţiei, care nici până în ziua de azi nu şi-a dat seama de scindarea strategică a FSN (sceneta reşapată bolşevici-menşevici şi viceversa, traşi de sforile serviciilor). Impostura dominantă.

De fapt, România trăieşte într-o mare uzurpare, într-o continuă impostură (anti)naţională, într-o fraudă (faţă de) de sine, de la 30 decembrie 1947 încoace.

Iuliu Maniu a fost monarhist loialist. Cinstea şi onoarea lui i-au jucat, uneori, feste, cu tragice consecinţe asupra ţării. Când ai de-a face cu curvele, indiferent de sex, trebuie să fii pragmatic. Ionel Brătianu a ştiut asta. El n-ar fi crezut niciodată în cuvântul lui Carol al II-lea. Regele-oglindă a lui Maniu este Mihai I. Aceeaşi curăţenie.

P.S. Presa nu s-a învrednicit să marcheze momentul şi nici nu mă miră. O rog pe Oana Stănciulescu să amintească ea despre Maniu – deşi cred că nu mai era nevoie, pentru că o făcea oricum, e unul din rarii jurnalişti români care plâng din dragoste de ţară. Şi îşi face datoria chiar dacă emisiunea ei e sâmbăta noaptea la ora 11, când cei care ar trebui să o vadă ca să se trezească dorm sau se distrează – pe bună dreptate, de altfel. N-aş vrea sub nici o formă să-i fac rău Oanei Stănciulescu, dar o emisiune grea, politică, sâmbătă la 11 noaptea e la mişto. Deşi sau tocmai pentru că are infinit mai mare greutate decât glumiţele Sandrei Stoicescu, gazda unor fraude amestecate cu personalităţi adevărate. Amestecul de acest gen se numeşte spurcăciune. De fapt, spurcus se numeşte păcatul originar, amestecul cunoştinţei binelui cu amăgirea răului. Tonele de fraude scoase de la naftalina ceauşismului cu titlu de repere sunt garnisite cu conştiinţe morale şi elite reale aduse la un numitor comun.

De-asta România bălteşte în mlaştină. Dacă vrem să ne reabilităm moral ca naţiune, încetăm să ne pupăm Piaţa Independenţii pe toate planurile, limpezim apele, facem dreptate pe calea Justiţiei drepte, ne recunoaştem erorile, ne cerem iertare, suntem iertaţi şi pe urmă ne pupăm sincer.

Nici preotul nu dă iertarea fără mărturisire, spunea un fost deţinut politic. Mă rog să-i ierte şi să mă ierte Dumnezeu, dar eu nu pot să-i iert pe cei care l-au martirizat pe Iuliu Maniu şi i-au târât trupul mort pe scări, lovindu-i capul treaptă cu treaptă, după care l-au aruncat într-i groapă comună din Cimitirul Săracilor de la Sighet. Nu pot să-i iert nici pe torţionarii bunicului meu, deşi el i-a iertat, cu o seninătate inimaginabilă pentru cei care se supără pe noi pentru că pur şi simplu mai existăm. Nu pot să-i iert, nu încă, fiindcă nu sunt îndeplinite condiţiile.

Şi partea tristă e că nu mă ajută să-i iert cei care le iau partea nemernicilor prin simplul fapt că ne cer să ştergem totul cu buretele, să nu mai “trăim în trecut”, cum suntem acuzaţi, ci să ne complacem în prezentul mistificat până la punerea semnului egalităţii între victime şi asasini. Mai rău chiar, într-o mentalitate reziduală a zorilor comunismului: până la blamarea victimei şi slăvirea călăului. Iar pervertirea şi perversitatea merg uneori până acolo încât numai asasinilor şi slugilor lor le sunt îngăduite – sau atribuite – nuanţe. Celor care nu se resemnează cu lipsa de dreptate şi adevăr naţional – concepte greţos depreciate de o alianţă contra naturii, aşa cum sunt mai toate alianţele de pe la noi – li se atribuie maniheisme stupide. Spălaţii pe creier sunt, de fapt, cei care trăiesc în trecut. De la cursul scurt.

(http://roxanaiordache.wordpress.com/)

Anunțuri