Am ascultat multe minciuni la viaţa mea. Am învăţat să le deosebesc. Dar unele te înfricoşează prin pericolul lor.
O minciună mortală e definită de modelul polisilogistic. Pentru cei neiniţiaţi, o să spun că silogismul, în forma sa clasică, conţine premize (două, în exemplul de mai jos) din care, logic, prin voinţă divină şi raţională, reiese o concluzie.
PREMIZA 1: Toţi oamenii sunt muritori
PREMIZA 2: Socrate este om
CONCLUZIE: Socrate e muritor

Raţiunea („logos”) este legată la ochi, la fel ca Justiţia. Este formală. Priveşte validitatea, nu valoarea de adevăr. Este sfânt de formală.
Să formalizăm:
1: Toţi A sunt B
2: C este A
–––––
C este B

Înlocuiţi A, B şi C cu ce vreţi. De pildă:
Toţi caii au ochi
Masa din bucătărie este cal
––––––
Masa din bucătărie are ochi

Nu vă râdeţi. Silogismul e perfect valid, indiferent de VALOAREA DE ADEVĂR a premizelor sale.

Ce te faci când ai mai mult de două premize? Nu e nimic naşpa, ci se cheamă polisilogism. Ai mai mult de lucru la a stabili valoarea de adevăr a premizelor. Dar validitatea (convingerea logică) merge înainte neştirbit.
De aceea, minciuna perfectă are 99 la sută adevăr şi 1 la sută eroare. Are, altfel spus x plus 1 premize adevărate şi una singură falsă. De ajuns ca să ai o concluzie FALSĂ!

Obligatoriu, e prima datorie a oricărui profesor de logică, respectiv prima lecţie de Logică: NU CONFUNDA VALOAREA DE ADEVĂR A UNEI PROPOZIŢII CU VALIDITATEA UNUI RAŢIONAMENT. Nu se pupă decât ca intenţie. Dacă intenţia e rea sau e tehnic falacioasă, ai o problemă mare cât casa.

Iată două mostre, dacă aveţi răbdare şi cultură. Voi comenta dacă şi voi aveţi ceva de comentat.