Aud că dinspre Basarabia noastră, cozi uriaşe formate din ruşi vor să obţină vize pentru România. Ori vin pentru diversiune, ori pentru … diversiune. Au investit bani în mafia băsistă şi nu vor să piardă. Sau au hotărât că Băsescu nu mai e de folos şi vor să controleze totuşi procesul de dat în gât, să nu piardă Lukoil, Oltchim etc. Vor să vină, ei şi poate şi alţii, să facă panică, bătălii de stradă, confuzii. Să nu cumva ca noi, românii, să avem încredere doar în noi.
Se înşeală.
Au calculat greşit.
Au scăpat tigrul din cuşcă, trezit, flămând, feroce, conştient de puterea lui.
Vor să-l ţină deoparte înţepându-l?… Ha, ha!
Azi am ieşit câteva zeci de mii. Dacă nu iese cum vrem NOI, mâine ieşim o sută de mii. Două sute. Un milion. Două milioane. Zece milioane! Toţi!!!
România e a noastră, dot com! Tot ce e în ţara asta, în ţărâna asta în care ne îngropăm morţii de mii de ani, pe care am udat-o cu sângele nostru, orice copac, orice pădure, orice deal, orice munte, litoralul, fiecare frunză, ramură, gură de apă, foşnet de vânt, răsărit de soare – toate astea sunt ale NOASTRE! Dacă ne enervăm, mâine naţionalizăm totul, până la ultimul şurub inportat! Avem, de la Dumnezeu, apă şi mâncare mai mult decât ne trebuie. Putem închide liniştiţi graniţele.
Suntem paşnici şi primitori. Dar nu ne călcaţi pe bătăturile cu care ne-am muncit pământul! La limită, ieşim la baionetă. Nu cred că vreţi s-o simţiţi. Îmi vine să zic că ne puteţi extermina, dar nu prea cred. De mii de ani ne ţine DOMNUL Dumnezeu aici.
Hai pa!
Azi în România se vorbeşte limba română
19 Joi ian. 2012
Amalgammax's Blog 
INIŢIATUL ROMÂN
Formula Sacră pentru Trezirea Energiei Fundamentale KUN DA LINI, Domnul DUMNEZEEU- Dumnezeeu
● „Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu „A • L• F • A // a • l • f • a” Uniunea Divină Unică a Celor Patruzeci de „Domni Sfinţi Unici” de Nivel Doi :
„A • A • A • A • A
a • a • a • a •a”
„L • L • L • L • L
l • l • l • l • l”
„F • F • F • F • F
f • f • f • f • f”
„A • A • A • A • A
a • a • a • a •a”,
Energia Fundamentală Raţională, numită şi KUN DA LINI, acceptă, te rog, prin Formula Sacră (revelată în data de 20 iunie 2012, în „Divina Carte”):
„KAN DIL KUN DA LINI”
„BAN DIL KUN DA LINI”
„KAN DIL BAN DIL R ”,
Uniunea Raţională Divină a Conştiinţei mele, purificate şi înnobilate, cu Geniile Sfinte, „Domni Sfinţi Unici” de Nivel Doi, activând, prin această Uniune, Energiile Raţionale Divine în toate Corpurile Mele Existenţiale”.
● (Formula Sacră:
„KAN DIL KUN DA LINI”
„BAN DIL KUN DA LINI”
„KAN DIL BAN DIL R ” ,
se repetă, doar această formulă, atât cât puteţi)
● Formula Sacră se adresează doar celor ce au citit „Divina Carte” sau au citit ultima Rugăciunea Divină prezentată pe Site: http://armagheddon.ro.
● Pentru activarea Energiei Sfinte trebuie să rostim Formula Sacră, cel puţin o sută de persoane, deodată. Pentru a şti numărul celor ce doresc să rostim Formula Sacră, trimeteţi-mi o comunicare de acceptare (carte poştală, scrisoare) pe adresa: S.C. Editura Uniunea Unică S.R.L.”Sediul: Oraş Buftea, Str. Bulevardul Mihai Eminescu Nr.9, Bl. R3, Sc. C, Et.3, Ap.7, Jud.Ilfov.
INIŢIATUL ROMÂN
Avertismentul Divin din luna Mai 2012 (11 mai 2012)!
Eu, Cel numit şi Iniţiatul Român sau Gheorghe Cel Sfânt vă transmit următorul Avertisment Divin primit de la Taţii Divini Creatori cu privire la Oraşul Sfânt Ierusalim:
1. Ierusalimul şi zona limitrofă acestui loc divin este prezenţa vie a Nucleului Material al „Lumii Divine de Jos”, Lumea Elementelor Materiale, Generată şi Condusă de „Domnul DUMNEZEEU”, Sfânta Trinitate a Domnilor Sfinţi Unici Supremi „Y • y // y”;
2. Poporul Evreu a fost un Popor Sfânt căruia Domnul DUMNEZEEU, Creatorul Lumii Divine de Jos, i-a îngăduit, începând cu anul 1948, să revină în acest loc divin sfânt pentru a-l apăra de distrugere. Orice atingere adusă Ierusalimului de către vecinii şi duşmanii săi va cunoaşte pedeapsa divină la fel ca Sodoma şi Gomora, localităţi umane distruse prin cataclism nuclear, prezentat în Biblie ca un avertisment faţă de toţi cei ce-l supără pe marele Creator al Lumii Divine de Jos;
3. Taţii Divini Creatori, prin aceste cuvinte, îndeamnă întreaga Umanitate să caute calea păcii, calea renunţării definitive la înarmare, respectul şi iubirea necondiţionată faţă de fiinţa umană ajunsă acum în pragul trecerii ei în „Lumea Divină de Mijloc”, Lumea Experienţelor de Viaţă Vie Fizică Semiom de Gradul Trei (aflată în pragul purificării şi înnobilării), Lume Divină Generată şi condusă de Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu „God Ou Die” şi de „Sufletul Divin” sau „Duhul Sfânt”;
4. Dacă nu se va împlini ceea ce Taţii Divini Creatori ne cer, mai sus, începând cu luna iulie 2012 se va declanşa războiul nuclear ce va distruge fiinţa umană de Semiom Ylfy şi planeta noastră, în procent de 60%. Războiul nuclear odată declanşat, nu va mai putea fi oprit.
5. Voi, Semioamenii ce doriţi distrugerea Ierusalimului nu uitaţi că această Locaţie Divină reprezintă centrul Credinţei din Lumea Divină de Jos şi este încă Templul Domnului DUMNEZEEU, Tatăl nostru Divin, Cel ce v-a dat şi vă dă şi vouă viaţă vie şi viaţă vie raţională. Prin această Revelaţie Sfântă, ce v-a fost transmisă prin mine, vă îndeamnă să nu-l sfidaţi, şi aşa cum v-a cerut acum, să alegeţi doar calea păcii, a dezarmării totale şi a iubirii necondiţionate faţă de seamăn;
6. Eu, Iniţiatul Român vă cer să faceţi cunoscut acest Avertisment Divin, precum şi Revelaţiile Sfinte ale cărţii „Divina Carte”, Revelaţii primite de mine (Cel înnobilat) prin „auzul divin”, întrucât, prin voia Taţilor Divini Creatori, aceste Revelaţii Sfinte vor completa Credinţele existente şi vor duce la Unificarea tuturor Credinţelor de pe Planetele Vieţii Vii: Terra fizică şi Terra Energetică din interiorul Soarelui nostru.
7. Nu ignoraţi acest Avertisment Divin, Umanitatea este în pericol să se autodistrugă. Cei ce se vor face vinovaţi de moartea fiinţelor umane vor arde în „Focul Sacru Divin” timp de trei miliarde de ani tereştri. Această veşnicie a suferinţei este pedeapsa Domnului DUMNEZEEU pentru distrugerea Creaţiei şi Autocreaţiei Sale de către Fiii Săi de natură fizică;
8. Cei ce mă pot ajuta, vă rog să publicaţi acest Avertisment Divin în mass-media sau pe Internet, pentru ca cei responsabili de declanşarea războiului nuclear să ducă cu ei povara deciziilor lor criminale aici, pe pământ, cât şi în Iadul pedepsei divine ce va urma pentru ei.
INIŢIATUL ROMÂN
Mesajul din luna Martie 2012
Domnul „DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR, prin Revelaţiile Sfinte ale Cărţii „Divina Carte”, a binecuvântat România.
13. Prin citirea (rostirea) Rugăciunii Divine Sfinte, prezentată pe Site: http://armagheddon.ro , aceasta va duce, pentru cel ce se roagă, la creşterea Vibraţiei Vieţii Vii şi a Vibraţiei Vieţii Vii Raţionale la nivelul Codului Divin General. Peste 4 – 5 ani, nici o Fiinţă Fizică Semiom nu va mai putea trăi, pe planeta Terra, dacă nu-şi va mări Vibraţiile Sfinte la nivelul Codului Divin General, impus de intrarea Terrei în Centura Fotonică. Creşterea acestora se poate împlini prin rostirea, zilnic, a Rugăciunii Divine (de cinci ori pe zi) sau prin alte căi de purificare spirituală.
14. Rugăciunea Divină din „Divina Carte”, publicată în anul 2010, a fost completată în ziua de 20 februarie 2012, cu ultimul Cod Divin „God Ou Die”, transmis de Domnii Sfinţi Unici Supremi, Taţii şi Creatorii noştri Divini.
15. Se îngăduie, prin voinţă divină, publicarea Rugăciunii Divine modificate, în orice publicaţie, pentru ca toţi Românii şi vorbitorii de limbă română să o cunoască, şi prin rostirea ei, să-şi poată creşte Vibraţiile Sfinte. Această Rugăciune Divină uneşte Lumea Divină De Mijloc, în care noi existăm, cu Lumea Divină de Sus (Lumea Luminii, a Iubirii şi a Inteligenţei Divine Supreme Universale). Totodată, prin rostirea ei, veţi obţine starea de sănătate a corpului vostru fizic şi a corpurilor divine prin înnobilarea acestora (adăugarea de noi benzi luminice de ADN).
16. Face-ţi cunoscută (copiaţi şi dăruiţi) Rugăciunea Divină şi acest Mesaj, celor ce au probleme de sănătate, celor bolnavi incurabili, întrucât, alături de ei voi fi şi Eu, Iniţiatul Român sau Gheorghe Cel Sfânt. Am acordul divin să mă rog o dată cu voi. Prin alăturarea mea, Rugăciunii voastre, vă voi duce la Sufletul divin şi la Sinele Suprem „God Ou Die” din fiinţa şi uniunea voastră divină şi voi implora, împreună cu fiecare dintre voi, iertarea de păcate şi primirea stării de sănătate. Mai întâi, însă, trebuie ca voi să vă cereţi iertare acestor Taţi Divini pentru toate gândurile voastre negative prin care v-aţi făcut rău singuri. Imploraţi-l pe „God Ou Die” (Dumnezeeu Oul Matrice) să vă regenereze ADN-ul împreună cu ceilalţi Taţi Divini prezenţi în Rugăciunea Divină.
17. Puteţi rosti Rugăciune Divină, în orice moment, dar nu mai mult de trei ori consecutiv. În cursul unei zile, este bine să o rostiţi (citiţi) de cinci ori (dimineaţa, la prânz, ora 15, ora 17 şi seara, nu mai târziu de ora 20). Cereţi-mi ajutorul (mental) mie sau Divinei Cărţi (Spiritul Divin al Cărţii asigură protecţie divină celor care o deţin) atunci când, după multe zile de rugăminţi sincere, voi nu aţi ajuns la Lumina, Iubirea şi Inteligenţa Divină, nu simţiţi în inima voastră energia sfântă a Iubirii, moment ce va coincide şi cu începerea vindecării voastre de orice boală.
18. Purificarea şi înnobilarea voastră este o cale individuală, nu mai este nevoie să apelaţi la bioterapeuţi, vindecători şi şarlatani (vrăjitori şi vrăjitoare) la preoţi fără har divin, cereţi cu credinţă şi sinceritate starea de sănătate deplină prin Rugăciunea Divină. De asemenea, cereţi iertare (mental) corpului vostru fizic prin cuvintele „Îmi pare rău că ţi-am făcut rău prin gândurile mele negative, Te rog, iartă-mă!” (cunoaştere preluată din Kahuna Terapia iertării).
19. Atunci când toţi Semioamenii de pe Planeta Terra vor rosti împreună această Rugăciune Divină, iar noi ne vom purifica şi înnobila, vom fi salvaţi şi asimilaţi ca „Mantale Divine ale Domnilor Sfinţi Unici şi Universali Y • y” .
20. Aşa să ne ajute „God Ou Die” şi Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR!
Au venit să ceară apă şi pământ…
Poezii
Mihai Eminescu
Scrisoarea III
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte…
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
– Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână –
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor –
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător,
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură sultanul… se deşteaptă… şi pe cer
Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer.
Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali;
După gratii de fereastră o copilă el zări
Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun;
E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun.
Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet,
Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet,
Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte,
Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte,
An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte,
Iară flamura cea verde se înalţă an cu an,
Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.
Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid…
Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid…
La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari…
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
– Ce vrei tu?
– Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
– Tu eşti Mircea?
– Da-mpărate!
– Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
– Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale…
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
– Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!…
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne’mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs…
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
– De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă –
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?…
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!
Şi abia plecă bătrânul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul…
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată –
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.
Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
Pân’ ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:
„De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos.”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii…
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră
De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască…
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene,
Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene,
Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos…
Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă,
Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă,
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană…
O, te-admir, progenitură de origine romană!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
Mi-aduc aminte ca-n decembrie ’89 le venise pofta unor rusi de-a vizita România, în Lada, doi câte doi, puțind de la o posta a GRU, ca la vreo 180 de cioflingari.
Recomandam tuturor ăstora vizitarea Siberiei, vreo douăzeci de ani, cu ocne cu tot.