Nimic de mirare. De fapt, chiar nu contează. Mi-e ruşine mie de ruşinea lui, de scuze penibile, uşor de scos pe goarnă, diplomatic. Se dovedeşte a nu fi altceva decât o rotiţă minusculă, şantajabilă, a unui sistem de furăciune local bine plasat, la rândul lui rotiţă a unui sistem mondial diavolesc. Având ghinionul de a fi fost suficient de proşti ca să alegem pentru noi un aşa jalnic şef de stat, cu aşa clică infectă, subintelectuală, imorală, lipsită de prestanţă, suntem evaluaţi şi re-evaluaţi de mai-marii lumii care vin aici să primească de-a gata bogăţii inestimabile pentru un pumn de mărgele şi câteva oglinjoare în care să se admire o bagaboantă, o borfetă şi o tută. Din mărgele, pe seama a ceea ce acest popor a primit de la Dumnezeu, borfaşii aceştia îşi fac mausolee în care să locuiască, cumpără odraslelor Bugatti Veyron de necondus într-o ţară fără drumuri (pentru că banii primiţi pentru asta au fost furaţi), fură din lăcomie cretină trecutul, prezentul şi viitorul unei naţii care a vărsat sânge pentru a exista. Nu cred că s-a mai abătut vreodată aşa blestem pe capul României – nici măcar atunci când ne-a fost ocupată capitala, în primul război mondial.
Lătrăm de ani de zile, ca nişte câini gata nu de eutanasiere, ci de ucidere, că au decis famenii să ne lipsească şi morfina, pentru o masă copioasă în plus la vreun restaurant de lux. Degeaba lătrăm: ursul merge mai departe, direct în raza puştii vânătorilor. Nu că nu i-am vrea noi pielea, căci i-o vrem luată în chinuri, ci pentru că se gândeşte idioţeşte ce preţ să ceară pe ea!

Sistemul e de aşa natură ticluit încât nu se poate ieşi din el, odată ce ai intrat, dacă ai vrut să intri. „Ei” te au la mână, imediat ce vei fi făcut cererea de acces. Ştiu totul despre tine: păcate omeneşti cărora nu le-ai dat seamă, ba chiar le-ai uitat. Ei le ţin la dosar, dacă eşti prost destul cât să vrei să trăieşti bine, înlăuntrul sistemului. E un motiv suficient pentru a se sătura de libertatea ta de vorbire, de îndată ce vor considera că au cules toate datele şi că e cazul să-ţi închidă gura. Aşa că mai scot câte o ACTA, pentru cei ca noi, de care le e teamă pentru că nu avem nimic de pierdut, suntem gata să murim pentru un fleac de libertate în care credem. Pentru că îndrăznim să credem în Dumnezeu.
Pentru că se cacă pe ei de frică când se gândesc la moarte şi sunt atât de bătuţi în cap încât nu cred în propria lor pocăinţă. Or sunt împietriţi în lăcomia lor şi preferă să facă precum struţul.
Trăiţi aşadar cu ura asta! Dar trăiţi şi cu gândul că veţi muri poate chiar mâine şi vă veţi afla în faţa Dumnezeului cel viu, fără nici un Avocat, pentru că El nu vă cunoaşte!
A meritat să nu suporţi o ruşine mică, o viaţă mai obişnuită? Ori să suporţi ura atâtor oameni? Sau vrei diavoleşte să te împotriveşti cu orice chip lui Dumnezeu?

Revenind la politichia noastră, nu am nici o încredere în vreun partid sau vreun om politic. Pot spera să aleg cel mai mic rău posibil. Atât.
Nu mă voi mira de surprize neplăcute. Nici nu sunt surprize…