Mai întâi mă întreb cum e posibil ca purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei să se numească Hulea. Chiar aşa îl cheamă pe sărmanul om aflat ieri seară în cea mai ingrată poziţie, aceea de a spune că nu a fost încă informat, nu poate confirma această informaţie, nu crede că… etc. „Nu” pe toată linia. Şi îl chema, potrivit de astă dată, Hulea. O minimă regulă de PR ar fi respins alegerea lui ca purtător de cuvânt al unei instituţii care ar trebui tocmai să fie anti-hulea… Prins la foc încrucişat (ghici unde! – chiar la Antena 3), omul a beneficiat de toată simpatia Alessandrei Stoicescu, care a citit bine contextul: sărmanul om avea şi el o familie de hrănit, iar „nu ştiu”-ul lui nu era al lui, ci al nenorociţilor care ne conduc şi pe care, în disperarea lui proprie, Hulea se străduia să nu-i hulească.
Nimic nu e întâmplător. DOMNUL Dumnezeu are umor, ceea ce nu se poate spune despre inepţii băsişti care ne guvernează.
Un cuvânt şi despre tonul general al presei de pe sticlă… Prea multe purtătoare de hysterion … Nu era Decembrie ’89 încă… Altul şi despre lipsa de inspiraţie a absenţilor „opozanţi” oficiali, care au înţeles să stea deoparte în lipsa unei poziţii de mijloc inspirate…
Şi o ultimă lozincă, populară şi adevărată: „Ieşi afară! Javră ordinară!”