După cum vă veţi fi dat seama, Fulguţa era o pisicuţă albă şi dulce şi strălucitoare şi cu personalitate şi şi… Dar, prea devreme, la cei 10 anişori ai ei, a fost bolnăvioară şi n-a mai vrut să stea în această lume urâtă. Prin cuminţenie a suportat toate încercările noastre de a o face să mai stea un pic (injecţii, perfuzii, drumuri, taxiuri, zgomote). Îi era de ajuns să ştie că nu e singură, şi indeajuns de politicoasă încât să nu ne spună că ea oricum va pleca. Ne-a anunţat totuşi, cu un glas stins, ca un zvon liniştit, nici măcar mieunat. Afară fulguia…
Ieri a fost soare în Bucureşti, seara a fulguit pentru ea, iar astăzi a fost şi este iarăşi soare, ca pentru înmormântarea ei într-un parc iubit din Bucureşti. I-am făcut un mormânt senin, între rădăcini de copac.

Senină va fi şi acolo Sus, pentru că nu are poveri omeneşti păcătoase. Ea a fost creată, cum spunea cineva, ca oamenii să poată mângâia leii. Ea era felină, nu reptiliană – carevasăzică era superioară, făcută să primească şi să dăruiască iubire. Animalele (we call them „pets”…) nu au treabă cu judecata de apoi.

R.I.P. Fulguţa. Prefăcându-te că primeşti, ai dăruit înzecit. Miss you already…

………………………………………………

(pentru gurile rele)
N-am postat asta pentru trafic lacrimogen. E doar un epitaf.

Nu uitaţi să iubiţi animalele. Unele dintre ele trăiesc mai puţin decât noi şi iubesc mai mult, necondiţionat.

…………………………………………..

Deşi poate părea ciudat pentru mulţi, aleg să mulţumesc unor oameni deosebiţi. Dincolo de numele lor ca persoane, se numesc ORTOVET. Cinci zile au făcut tot posibilul, cu grijă, atenţie, competenţă, know-how, aparatură şi tot ce trebuie. Au sperat şi la un miracol, motiv pentru care, cu înţelepciune psihologică, s-au ferit să inducă pesimism, chit că eu le citeam privirile. Toate aceste eforturi au fost sub-tarifate. Oamenii aceştia chiar fac meseria asta cu suflet. Mi-a venit în minte paralela cu SMURD şi Arafat, versus Băsescu şi clica.
Încă există oameni care cred în Dumnezeu. Pre mulţi dintre ei, dintre noi cei puţini, amimăluţele noastre (sic!), mai vioaie decât părinţii ne vor întâmpina primele în Rai cu coada sus (pisicile) sau dând din coadă (cuţii). Au ajuns acolo înainte de noi şi se bucură că ne revăd.